23 noiembrie 2024 16:51

Căţeii din Mangalia vor un loc de joacă

IMG_2943Un miting inedit a avut loc, sâmbătă seara, la Mangalia. Sătui să fie arătaţi cu degetul, blamaţi şi, uneori, chiar agresaţi, proprietarii căţeilor din localitate, reuniţi în Grupul „Colţ Alb“, au decis să solicite primăriei din localitate o mică porţiune de teren, unde să le fie amenajat un loc de joacă pentru patrupedele iubite.

Pentru a sensibiliza opinia publică, căţeii, purtând vestuţe cu inscripţia „Vrem un loc de joacă“, au parcurs întreg oraşul, de la Saturn şi până în Portul Turistic. Potrivit liderului grupului, Leila Memet, înfiinţarea unui spaţiu exclusiv pentru patrupedele cu stăpân este benefică atât pentru căţei cât şi pentru stăpânii lor, care ar scăpa de reproşurile părinţilor care văd în animale o ameninţare pentru cei mici. „Am fost alungaţi şi de pe plajă, şi de pe stadion, deşi, fără excepţie, noi adunăm „resturile“ câinilor în pungă, ba, mai mult, mai adunăm şi gunoiul aruncat de oameni, pentru că nu putem lăsa animalele să se joace printre acestea. Este de bun simţ elementar să aduni resturile câinelui şi spun asta pentru stăpânii care nu fac acest lucru“, afirmă Leila Memet.

Marea majoritate a căţeilor cu stăpân sunt blânzi, deşi unii sunt de talie mare, dar, trecătorii, în special mamele, sunt înspăimântaţi de aceştia: „Căţelul meu este de talie mare şi pare fioros, dar e foarte blând. Am avut cazuri în care a fost „bătut“ de pisici sau „încolţit“ de căţeluşi micuţi. Pur şi simplu l-am văzut plângând ca un copil“, ne-a spus una dintre participantele la miting.

Iubitorii căţeilor mai spun că, în acest moment, animalele lor nu prea mai au posibilitatea să se joace, să alerge liber nicăieri în spaţiile publice. Începând cu parcurile din localitate şi terminând cu plajele, câinilor le este interzis accesul, existând posibilitatea ca stăpânii să fie sacţionaţi.