22 noiembrie 2024 21:38

Centralele din Mangalia, pregătite să dea căldură

Locuitorii Mangaliei vor avea, şi anul acesta, căldură în apartamente la un preţ rezonabil. Potrivit conducerii Goldterm SA, firma aparţinând Consiliului Local Mangalia care se ocupă cu furnizarea agentului termic în oraş, preţul gigacaloriei va acelaşi de anul trecut, 200 de lei, asta în ciuda faptului că preţul la gaz a crescut, la nivel naţional, de două ori în această perioadă.

Directorul Goldterm, Dan Georgescu, afirmă că, în acest week-end, vor fi făcute probe la rece, urmând să fie încărcate instalaţiile interioare, dar şi cele de pe scările blocurilor: „Atenţionăm populaţia care beneficiază de căldură în sistem centralizat să verifice instalaţiile interioare şi să ne semnaleze orice defecţiune. În cazul în care temperaturile vor scădea mai mult şi, la solicitările asociaţiilor de proprietari, de luni suntem pregătiţi să furnizăm agent termic”, a declarat, pentru „Ediţia de Sud”, directorul Goldterm Mangalia, Dan Georgescu.

Conducerea Goldterm avertizează, totodată, că asociaţiile datornice la firma de funizare a agentului termic nu vor primi căldură, până la achitarea debitelor. La ora actuală, datoriile totale ale asociaţiilor de proprietari către societatea funizoare de agent termic sunt de circa 350.000 de lei. Cele mai mari datornice sunt, potrivit conducerii Goldterm, asociaţiile 71, 25, 153, 61, 135, 216.