Cetăţenii care au de suferit din cauza vremii nefavorabile, pot face sesizări la Dispeceratul Poliţiei Locale
Şeful Poliţiei Locale Mangalia, Mihai Angelescu ne-a declarat că în municipiu, traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă. „Luni dimineaţă, începând cu ora 6.00, am trecut în revistă toate cartierele din oraş pentru a vedea dacă se poate circula fără blocaje. Până la ora 9.00 a nins, vântul a bătut destul de tare, însă circulaţia nu a fost blocată. A existat gheaţă pe carosabil, unde s-a intervenit cu utilaje şi material antiderapant, dar mai ales pe trotuare. Am luat măsuri astfel ca trotuarele din faţa unităţilor şcolare, a staţiilor de autobuz şi celorlalte instituţii publice să fie curăţate. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să circule cu viteză redusă pentru a fi evitate tamponările. Un astfel de eveniment rutier a avut totuşi loc noaptea trecută pe strada Rozelor, când din cauza poleiului şi a vitezei excesive un autoturism a fost avariat”, a declarat Mihai Angelescu.
Cetăţenii care întâmpină probleme, pot face sesizări la Dispeceratul Poliţiei Locale, respectiv la numărul de telefon: 0756 201 404.