Cinci morţi în cel mai mare accident rutier din sudul litoralului din ultimii ani
Cel mai mare accident rutier din sudul litoralului a avut loc ieri, pe DN39, în zona kilometrului 33, aproape de intersecţia cu Olimp. Din neatenţie, un şofer din Constanţa, Constantin Vicol, de 48 de ani, care circula pe sensul dinspre Mangalia, a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens. Autovehiculul pe care îl conducea, marca Skoda, a intrat în plin într-un SAAB decapotabil, în care se aflau patru persoane: Laura Ţuţanis (de 35 de ani, şoferul maşinii), Irina Milea (36 de ani), ambele din localitatea 2 Mai, alături de doi bărbaţi, de 37 şi, respectiv 57 de ani, unul din 2 Mai şi celălalt cetăţean italian.
Două echipaje de la Serviciul Descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit pentru scoaterea victimelor din fiarele cotorsionate ale celor două autoturisme. Pentru una dintre acestea, aflată în maşina cu numere de Italia, s-a încercat resuscitarea mai bine de o jumătate de oră, însă în zadar, aceasta s-a stins sub ochii medicilor de pe Ambulanţă.
Traficul pe DN39 s-a desfăşurat, timp de câteva ore, cu mare dificultate, fiind direcţionat pe un singur fir de mers.