25 noiembrie 2024 7:09

Cine se ocupa de campaniile de vaccinari obligatorii de la Mangalia?

Anul şcolar 2012-2013 readuce pe tapet lipsa medicilor şcolari în unităţile de învăţământ din Mangalia şi, o dată cu aceasta, şi semnalul de alarmă tras de inspectorii de sănătate publică vizavi de vaccinările obligatorii ce ar trebui făcute în şcoli. Cum Ministerul Sănătăţii a modificat ordinul prin care transferă vaccinările obligatorii ale elevilor de la cabinetele medicilor de familie la şcoli, întrebarea este: cine ne va vaccina copiii, din moment ce nu există niciun medic şcolar la Mangalia?

La nivelul grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din localitate lucrează câteva asistente medicale şcolare, acestea fiind angajate ale Serviciului Social al primăriei. Însă, printre zecile şi sutele de miliarde de lei risipite din banul public pentru diferite manifestări sau lucrări de infrastructură ce s-au distrus în câteva luni, nu s-a reuşit, nici până acum, găsirea unor fonduri modeste, care să asigure un post de medic şcolar! La această oră, medicul respectiv ar fi trebuit să se ocupe de programul vaccinărilor obligatorii, care demarează în câteva zile, prin imunizarea elevilor de clasa a X-a („restanţierii“ anului trecut ce ar trebui vaccinaţi diftero-tetanic).

„Medicul şcolar poate fi angajat şi printr-un contract de colaborare. Noi am atras atenţia primăriei, încă de anul trecut, că e absolut necesar să angajeze un medic şcolar“, afirmă dr. Mariana Petre, şeful DSP Mangalia. „Vorbim despre triajul copiilor, despre supravegherea intrării în colectivitate, despre campaniile de vaccinări… Anul trecut a fost un adevărat haos, copiii au fost trimişi la medicii de familie şi, foarte mulţi, circa 20-30% nu s-au prezentat la vaccinare. În prezent, suntem „descoperiţi“ în ceea ce priveşte campania de vaccinări obligatorii, iar copiii şi părinţii sunt debusolaţi“.

Calendarul vaccinărilor şcolare obligatorii

Potrivit Ordinului MS/CNAS/767/376 din august 2012, calendarul vaccinărilor care urmează a se face în anul şcolar 2012-2013 este următorul: octombrie 2012 – vaccinarea diftero-tetanică (dT), clasa a-X-a (restanţieri din anul şcolar 2010-2011); noiembrie 2012 – campania de vaccinare antipoliomielitică (VPI), clasa a-II-a (8 ani) şi clasa a-III-a (9 ani); ianuarie 2013 – vaccinare antirujeolică-antirubeolică-antiurliană (RRO), clasa a-I-a; aprilie-mai 2013 – vaccinarea diftero-tetanică (dT), clasa a IX-a (restanţieri anul şcolar 2011-2012) şi clasa a-VIII-a.