Concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și de director adjunct din unitățile de învățământ de stat din județul Constanța, 17 iulie 2017
La concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de director sau de director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Constanța, s-au depus 135 de candidaturi, dintre care 83 pentru funcția de director și 52 pentru funcția de director adjunct.
Proba scrisă va avea loc luni, 17 iulie 2017, la Școala Gimnazială Nr. 39 „N. Tonitza”, începând cu ora 9.00 și durează maximum 90 de minute. Accesul candidaților în săli se face în intervalul 8,00-8,30. Interviul va avea loc în perioada, 20-31 iulie 2017, la Școala Gimnazială Nr. 39 „N. Tonitza” din Constanța.
Duminică, 16 iulie 2017, la Palatul Copiilor din Constanța, la ora 10.00, va avea loc ședința publică de tragere la sorți a asistenților pentru proba scrisă. Sunt invitați să participe reprezentanți ai organizațiilor sindicale, ai presei, ai asociațiilor de părinți, ai organizațiilor patronale județene și ai structurilor reprezentative ale elevilor.
Lista finală a candidaților care îndeplinesc condițiile de înscriere și participare la concurs se află pe site-ul Inspectoratului Școalr Județean Constanța la adresa: http://www.isjcta.ro/category/activitati-recente/