Consilierii locali ai Mangaliei, la raport: Semiran Abdurefi (USR)
Semiran Abdurefi
Potrivit Codului administrativ, aleșii locali sunt obligați să își prezinte, anual, rapoartele de activitate. Acest raport obligatoriu asigură transparența și informarea publicului.
Semiran Abdurefi (USR Mangalia): RAPORT DE ACTIVITATE
„1 an de mandat de consilier local în Consiliul Local Mangalia. An greu, an în care administrația publică a functionat cu frâna de mână ridicată, an marcat de lupte politice care au culminat cu arestarea primarului Radu Cristian. A trebuit, împreună cu colegul Lucian Vișa, să luăm decizii grele dar corecte, evenimentele ulterioare au dovedit asta. Am promis corectitudine și ne-am luptat pentru protejarea interesului public, pentru transparență în administrația publică, dar realitatea ne-a arătat că situatia financiară a Mangaliei era catastrofală, aproape de faliment. Anul acesta va trebui să stabilizăm bugetul primăriei și să livrăm cetățenilor fapte, nu vorbe, căci un oraș se dezvoltă prin investiții și un parteneriat onest cu administrația locală.
Mă întreb dacă puteam face mai mult și, cu siguranță, puteam, dar faptul că efectiv nu au fost bani în buget, ci numai datorii, a fost extrem de demoralizator.
Voi pune aici o parte din activitatea mea de consilier din acest prim an de mandat. Sper să pot mai mult în 2026.
Raport de activitate 2024-2025, consilier local USR, Semiran Abdurefi
- Proiect de hotărâre privind constituirea U.A.T. Municipiul Mangalia ca parte civilă în dosarul nr. 352/36/2023, aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, pentru recuperarea prejudiciului de 2,7 milioane euro, produs prin contracte de asistență juridică cu firma de avocatură Grimberg. Menționez că în mandatul trecut, consilierii locali au votat împotriva recuperării acestui prejudiciu.
- Proiect de hotărâre privind implementarea obligativității plantării aliniamentelor de arbori pe străzile nou-construite, pe cele aflate în construcție și completarea cu arbori a străzilor existente, acolo unde situația o impune, pe raza teritorială a Municipiului Mangalia. Știm că în ultimii ani s-au tăiat aproape toți arborii de pe aliniamentele stradale și niciun copac nu a fost plantat în locul lor. Astfel, există străzi, de la un capăt la altul, lipsite de umbră. Mă voi ocupa personal de implementarea acestui proiect.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea implementării unui sistem certificat de management al flotei auto (monitorizare GPS), care va fi folosit de compartimentele funcționale din cadrul aparatului de specialitate al primarului, precum și de instituțiile subordonate Consiliului Local al Municipiului Mangalia și de societățile comerciale la care acesta este acționar. Acest proiect a fost generat de faptul că primăria cheltuia carburant pentru aproximativ 40.000 km/lună. Dacă vrem o cheltuire judicioasă a banului public, avem obligația de a transparentiza toată activitatea administrației publice locale.
- Proiect de hotărâre privind abrogarea H.C.L. Mangalia nr. 134/2021, referitoare la dezvoltarea durabilă a stațiunilor turistice Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp, în materie de construcții și documentații de urbanism. Este un proiect pentru care am cerut anularea în instanță în 2022, am câștigat procesul pe fond, dar l-am pierdut în apel, pe motiv că nu aveam calitate procesuală. Așa cum am promis în momentul accederii în consiliul local, m-am luptat pentru a repara această abominație care permitea construcții chiar și pe spații verzi, și am reușit să abrog această hotărâre de consiliu local. Pentru context, atașez linkul celor de la Snoop.ro, care au investigat acest caz.
https://www.facebook.com/share/p/1DLaxHEYVn/
- Proiect de hotărâre privind demararea procedurilor administrative în vederea identificării concrete a suprafețelor de teren situate în Pădurea Comorova din Municipiul Mangalia, Județul Constanța, ce pot face obiectul unei hotărâri a consiliului local pentru trecerea din domeniul privat în domeniul public al municipiului. Scopul este punerea în aplicare a Sentinței Civile nr. 1062 din 30.07.2024, pronunțată de Tribunalul Constanța, rămasă definitivă prin Decizia Civilă nr. 182 din 20.02.2025, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. 4511/118/2023. În 2022, am lansat prima Inițiativă Cetățenească pentru salvarea Pădurii Comorova, proces prin care am strâns peste 2000 de semnături. Am mers în instanță și am câștigat. Primăria este obligată să pună inițiativa cetățenească pe agenda Consiliului Local. Însă, înainte de vot, a fost necesară identificarea tuturor suprafețelor de pădure în vederea cadastrării și intabulării, pentru a se ști precis ce suprafață va fi trecută în domeniul public. Preconizez că în această primăvară vom avea toate informațiile necesare pentru ca Inițiativa Cetățenească să intre pe ordinea de zi a Consiliului Local.
- De Ziua Dobrogei, împreună cu Asociația „Pădurea Copiilor” și voluntari din Mangalia, am organizat și am participat la cea mai mare acțiune de plantare din oraș: peste 3700 de arbori, arbuști și puieți forestieri în zona Liceului Bănescu, Parcului Diana, a falezei și a Parcului Balnear. Am promis înverzirea Mangaliei și mă voi ține de acest deziderat. Aceste acțiuni vor continua, pentru că, așa cum se spune, cu o floare nu se face primăvară.
- Nu în ultimul rând, în campania electorală am promis că voi face tot ce îmi stă în putință pentru salvarea Șantierului 2 Mai, motiv pentru care am avut discuții multiple cu ministrul economiei. Vom continua eforturile.
- O altă promisiune a fost punerea în valoare a Parcului Industrial Mangalia. Împreună cu colegii Lucian Vișa, Marius Dragu și directorul Leonard Nicolaina, am avut următoarele priorități:
- Stabilizarea și confirmarea contractelor de închiriere anuale;
- Conformarea contractelor cu situația reală; s-au identificat suprafețe închiriate care nu corespundeau cu starea de fapt, ceea ce a generat un plus de 628 de euro/lună la bugetul parcului;
- Atragerea de noi chiriași;
- Inventarierea activelor curente;
- Inițierea procesului de cadastrare și intabulare a Parcului Industrial, lucru care nu s-a făcut niciodată în cei 20 de ani de la înființare;
- Preluarea Incubatorului de afaceri, o clădire abandonată și degradată din cauza dezinteresului și a managementului defectuos din ultimii 20 de ani;
- Optimizarea cheltuielilor cu personalul;
- Demersuri pentru rezolvarea unor probleme sistemice: RAJA, ANAF;
- Inițierea prelungirii contractului de administrare cu UAT Mangalia;
- Demararea acțiunilor în instanță pentru recuperarea creanțelor. Firmele care au închiriat spații și nu și-au onorat obligațiile vor fi obligate, prin instanță, să intre în legalitate;
- Promovarea ofertei de spații pentru închiriere.
La ora actuală, Parcul Industrial dispune de o suprafață de 13 ha, 22 de clienți, 3187 mp suprafață construită, 2811 mp platformă beton și 7630 mp teren neamenajat. În ultimele zile din an s-au desfășurat acțiuni de igienizare a perimetrului. Vor trebui înlăturate tone de deșeuri din parc, demers pe care îl vom face în perioada următoare”.
Pe aceeași temă:
Consilierii locali ai Mangaliei, la raport: Elena Cerchez (PSD)
