23 noiembrie 2024 20:07

Consilierii locali au redus preţul gigacaloriei la 240 de lei. Din noiembrie, gigacaloria va fi 200 de lei!

Consilierii locali prezenţi într-o şedinţă extraordinară la sediul primăriei, la care au participat şi numeroşi preşedinţi de asociaţii, au aprobat, în urmă cu câteva minute, micşorarea preţului gigacaloriei către populaţie de la 295 de lei (cu TVA) la 240 de lei (cu TVA). Preţul votat intră în vigoare cu 1 ianuarie 2014. Mai mult, potrivit aceleiaşi hotărâri, preţul gigacaloriei va fi redus, de la 1 noiembrie 2014, la 200 de lei.

Aprobarea acestui proiect, ce a suferit, pe parcursul şedinţei, mai multe amendamente, care au fost cumulate într-un proiect nou (au existat propuneri ca preţul gigacaloriei să scadă la 180 de lei începând cu 1 noiembrie 2014 – propunerea lui Dragoş Bociog sau cu 1 noiembrie 2015 – Sorin Andrei), a fost făcută cu votul următorilor consilieri locali: Paul Foleanu (care a şi fost desemnat preşedinte de şedinţă pentru următoarele trei luni), Laura Cârlan, Levent Beghim, Lucian Popescu, Vasile Iorga, Mihaela Ariciu, Membulat Ghiulgiean, Marian Guţă, Gheorghe Mazâlu, Bogdan Maganu, Dragoş Bociog, Marin Ciocâia, Sorin Andrei şi Leonard Tănase.