22 noiembrie 2024 22:01

Continua reparaţiile pe magistrala Aurel Vlaicu, din Constanţa

Cele 6 echipe de intervenție dotate cu toate utilajele necesare (wome, vidanje, săpător, macara, etc.) lucrează la foc continuu de seara trecută, de la ora 21.00. S-a reușit decopertarea zonei avariate, prin spargerea masivului de beton pe o porțiune de peste 8 metri. La ora actuală se lucrează la partea de sudură pentru îmbinarea noului segment de la nivelul magistralei. Până la această oră, s-a lucrat pe conducta avariată doar cu reducerea presiunii. Decizia a fost luată pentru a scurta timpul de umplere a magistralei și implicit perioada în care sunt afectați consumatorii deserviți, având în vedere lungimea de peste 7 km de la stația de tratare și pompare Palas până la zona de intervenție. Dar, pentru conectarea noului tronson, este necesară oprirea totală a apei din stația Palas, pe conducta de 800 mm. În această situație, vor rămâne fără apă și abonații din cartierele IC Brătianu, Medeea și Palas.
Reprezentanții de la fața locului estimează că vor finaliza remedierea avariei în jurul orei 14.00. Imediat, ce vor fi finalizate reparațiile, la stația Palas se vor face manevrele de vane necesare  pentru  furnizarea apei potabile. Până la intrarea în presiune a sistemului și reluarea alimentării cu apă a tuturor abonaților mai este nevoie de o perioadă de alte 3-4 ore.
Astfel, consumatorii din cartierele municipiului Constanța: CET, Anda, Viile Noi, Km 4-5, Km5, Palas, IC Brătianu și Medeea, precum și cei din localitățile Cumpăna, Agigea, Lazu și Eforie Nord vor avea apă la robinete în jurul orei 17.00.
Ne cerem scuze abonaților afectați de aceste lucrări, dar din nefericire, atât pentru noi, angajații societății RAJA, cât și pentru utilizatorii serviciilor noastre, nu putem anticipa avariile, deoarece acestea au un caracter imprevizibil. În schimb, vă asigurăm că se depun toate eforturile pentru ca aceste situații să fie rezolvate într-un timp cât mai scurt.