22 noiembrie 2024 19:15

Control auditiv gratuit pentru nou-născuți, la Spitalul Municipal Mangalia

Comunicat de presă

 

Spitalul Municipal Mangalia a achiziționat, recent, aparatură medicală performantă pentru testarea auditivă a nou-născuților. Echipamentul medical face parte din programul extins de screening auditiv implementat de Ministerul Sănătății în spitalele de stat. Unitatea sanitară din Mangalia s-a înscris în acest program pentru ca bebelușii maternității din localitate să poată beneficia, gratuit, de acest control auditiv realizat cu aparatură medicală modernă. Finanțarea pentru achiziționarea aparaturii, a fost de 10% din partea Primăriei Mangalia, restul fiind suportată de ministerul de resort. Din luna decembrie a anului trecut, fiecare nou-născut din Spitalul Municipal Mangalia a fost supus controlului auditiv de specialitate, fără a fi depistate probleme auditive. Reprezentanții spitalului spun că aparatul primit este de un real folos atât pentru bebeluși, cât și pentru cadrele medicale și părinți, deoarece screeningul auzului la nou-născuți este singura metodă prin care se pot depista, din timp, eventuale afecțiuni auditive. ”Ne bucurăm că și spitalul nostru, alături de alte zeci de spitale regionale și municipale din țară, dispune de metoda  screening-ului auditiv. În acest mod, toți nou-născuții din Mangalia vor putea fi diagnosticați, corect, în cazul în care se constată că sunt probleme majore la nivelul urechii, de tipul hipoacuziilor, sau mai grav, a surdității. Aceasta este singura metodă prin care se pot minimiza efectele hipoacuziei sau surdității, aplicându-se, în timp util, tratamentul corespunzător”, au precizat reprezentanții conducerii spitalului. Aceștia au mai spus că, în curând, va fi scos la concurs un post la Secția Pediatrie pentru desfășurarea în bune condiții a activității medicale de pe această secție. Totodată, Spitalul Municipal Mangalia este interesat de achiziționarea serviciilor medicale în specializarea ATI. În acest sens, conducerea spitalului solicită medicilor interesați să depună dosarele la secretariatul unității spitalicești, în maximum zece zile de la postarea anunțurilor de angajare pentru domenii, precum: ortopedie traumatologie, chirurgie, ginecologie, oftalmologie intervențională, urologie, gastro și colonoscopie.

 

 

15 ianuarie 2019