23 noiembrie 2024 21:38

Crește numărul refugiaților din Ucraina, la frontiera cu România

Informare privind traficul la frontieră
În data de 24.02.2022, într-un interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au efectuat formalitățile de control aproximativ 111.817 persoane, cetățeni români și străini, dintre care 58.268 persoane au fost pe sensul de intrare în ţară, iar 53.549 persoane pe cel de ieşire. Comparativ cu ziua anterioară, 23.02.2022, când valorile de trafic la nivel naţional au fost de 93.060 de persoane (46.901 pe sensul de intrare în ţară, 46.159 pe sensul de ieşire) s-a înregistrat o creştere de 20%.

La frontiera cu Ucraina, numărul total de cetăţeni români şi străini a fost de 12.220 de persoane, dintre care 10.624 pe sensul de intrare în ţară. Comparativ cu data de 23.02.2022, când s-au înregistrat 6.519 persoane (4.041 pe sensul de intrare în ţară), s-a constatat o creştere cu 87,5%.

La frontiera cu Moldova, valorile de trafic au fost de 18.728 persoane (dintre care 12.055 pe sensul de intrare în ţară), iar în ziua anterioară au fost 14.228 persoane (7.972 pe sensul de intrare în ţară) – creştere de 31,6%.

La nivel naţional, au efectuat formalităţile de control 14.068 cetateni ucraineni, dintre care 10.408 pe sensul de intrare în România, fiind înregistrată o creştere cu 150%. Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 7.422 cetăţeni ucraineni, iar la cea cu Republica Moldova au intrat 2.193.

În data de 24.02.2022, 11 persoane au solicitat acordarea unei forme de protecţie a statului român în punctele de trecere a frontierei, acestea urmând a fi preluate de reprezentanţii Inspectoratului General pentru Imigrări.

  1. În continuare, reiterăm faptul că polițiștii de frontieră sunt la datorie și în permanentă legătură cu partenerii instituționali, fiind dispuse toate măsurile necesare pentru asigurarea securităţii frontierelor României.

Rugăm cetățenii să se informeze doar din surse oficiale.