24 noiembrie 2024 9:35

SNCRR, pentru „Ediția de Sud”: Pentru a nu pierde clădirea Maternității, „Crucii Roșii Române nu i s-a propus sau oferit un alt teren în compensare”!

La solicitarea ziarului Ediția de Sud, Societatea Națională de Cruce Roșie a avut amabilitatea să ne răspundă, cu promptitudine (adica în decurs de 24 de ore, spre deosebire de Primăria Mangalia, de la care încă așteptăm, de circa 10 luni, răspunsuri la o serie de întrebări adresate conform Legii 544), la solicitarea unui punct de vedere cu privire la clădirea Maternității Spitalului Municipal Mangalia:

Ce relații contractuale mai există între SNCRR și imobilul din curtea Spitalului Mangalia, care găzduiește Maternitatea?

Conform procesului verbal de licitație nr.99/17.09.2020 întocmit în baza dosarului de executare silită 99/2020, Societatea Națională de Cruce Roșie din România nu mai este proprietar al imobilului situat în str. George Emil Palade, nr.13, din Mangalia, jud. Constanța, respectiv LOT D  compus din teren și Spital Mangalia.

Anunțul găsit de dvs in mediul online nu aparține Crucii Roșii Române și nu face referire la terenul deținut de organizația noastră.

Îmi puteți spune cui a vândut Crucea Roșie imobilul la licitație?

Împotriva SNCRR a fost întocmit un dosar de executare, prin urmare Lot-ul D nu a fost scos la licitație de către SNCRR, ci de către Biroul de Executori. Pentru informații cu privire la cumpărător, vă rugam sa va adresați executorului judecătoresc întrucât organizația noastră nu are acces la aceste informații.

Primăria Mangalia a avut posibilitatea, in timpul procesului, să recupereze in vreun fel acest imobil și mă refer la o ofertă, de exemplu, de compensare cu un alt imobil, teren sau clădire?

LOT D (în discuție) a fost construit de SNCRR și a aparținut organizației noastre de la bun început. Acesta a fost preluat abuziv de către stat, ulterior SNCRR a înaintat un dosar de revendicare pentru LOTUL D, proces pe care l-am câștigat. Prin urmare, Spitalul Mangalia și terenul aferent nu a aparținut niciodată, în drept, Primăriei Municipiului Mangalia. Crucii Roșii Române nu i s-a propus sau oferit un alt teren în compensare.