20 mai 2024

DAMEN s-a decis: PLEACĂ din șantierul de la Mangalia! Ce se va întâmpla cu cei peste 2.000 de angajați?

COMUNICAT DE PRESĂ

Damen Holding B.V. (Damen) a luat act de difuzarea extinsă în presă și interesul public cu privire la situația Șantierului Mangalia. Având în vedere lipsa de claritate a mai multor narative, compania noastră ar dori să prezinte următoarele precizări.

Damen va rămâne în România și își va continua activitatea la Galați.

Nu există îndoială că Legea 187/2023 este aplicabilă și Damen este lipsit de controlul operațional și managerial, prin încălcarea totală a acordului inițial de către statul român, de unde și dreptul Damen de a înceta contractul de asociere. Acest lucru a fost recunoscut chiar și în documente oficiale ale Ministerului Economiei din România.

Așa cum Damen a notificat toate autoritățile responsabile, încetarea contractului de asociere este deja în vigoare de la 03.08.2023.

Damen așteaptă doar cooperarea părții române pentru o implementare eficientă a procedurii de retragere, cu cât mai puține perturbări posibile pentru toate părțile interesate.

Soluția nu este să se formeze comitete și comisii. Ceea ce este, în orice caz, prea puțin și prea târziu.

Mai mult, Damen Holding nu a fost contactat de nicio autoritate și nu are discuții în prezent cu nicio comisie.

Pe aceeași temă:

EXCLUSIVITATE: Damen a reziliat Acordul de Asociere încheiat în 2018 cu Statul Român. Conducerea șantierului va anunța, astăzi, oficial, acest lucru

(VIDEO) Ce a anunțat Directoratul Damen Shipyards Mangalia referitor la rezilierea Acordului de Asociere cu Statul Român