Damen Shipyards Group preia controlul operaţional al Şantierului Naval Mangalia
Pentru a face cunoscută prima sa zi de operare a Şantierului Naval Damen Mangalia din România, Grupul Damen a organizat o mică ceremonie festivă la șantier în data de luni, 23 iulie. Festivitatea marchează finalizarea cu succes de către Damen a tranzacţiei cu Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering (DSME) vizând șantierul naval din Mangalia, cunoscut anterior sub numele de Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI). Şantierul, care se va redenumi Damen Shipyards Mangalia / Şantierul Naval Damen Mangalia, va funcţiona ca un joint venture împreună cu autorităţile române. Damen va prelua controlul operaţional.
Şantierul se află pe malul Mării Negre, dispune de trei docuri având o lungime totală de 982 de metri și un spaţiu de andocare ce se întinde pe 1.6 kilometri. Docurile, cu o lăţime de 48 și 60 de metri, vor asigura grupului Damen capacitatea de a aborda nave și structuri maritime de mari dimensiuni. Ca atare, această tranzacţie constituie o extindere strategică a portofoliului actual de șantiere Damen, cu posibilitatea de construire și conversie a navelor complexe de mari dimensiuni de tip feribot de ultimă generaţie dar și a celor de tip offshore, etc. Suprafaţa totală a șantierului de aproximativ 1 milion m2 face ca acesta să devină cel mai mare șantier din cadrul Grupului Damen.
La festivitate vor fi prezentaţi angajaţilor membrii echipei de conducere a Şantierului Naval Damen Mangalia sub conducerea directorului general, Chris Groninger.
Adresându-se celor prezenţi la eveniment, Dl. Eggink, CFO și membru al bordului executiv al Damen Shipyards Group a declarat, “Ne vom confrunta cu o perioadă provocatoare, dacă avem în vedere situaţia actuală a șantierului. Cu toate acestea, având întregul sprijin al Guvernului României, al 2MMS, și cel al forţei de muncă experimentate din șantier dar și al comunităţii locale, Damen își propune să redreseze sănătatea financiară a șantierului, să stabilizeze situaţia personalului și să urmărească asigurarea de oportunităţi comerciale internaţionale care să contribuie la refacerea activităţii șantierului. Īntre timp, Damen va facilita o tranziţie lină și va menţine resursele de personal talentat și calificat angajat în mod judicios.”
Conform noului director general al Şantierului Naval Damen Mangalia, Dl. Groninger, “Facilităţile impresionante ale șantierului precum și temeinicele cunoștinţe și măiestria celor din Mangalia, în combinaţie cu conceptul și puterea comercială a Grupului Damen, vor asigura societăţii mixte un viitor de succes.”
Prezenţă puternică
Angajamentul Damen în industria română a construcţiilor de nave este bine cunoscut. Grupul deţine și operează Şantierul Naval Damen din Galaţi încă din 1999. Şantierul este autorul unora dintre cele mai reprezentative nave livrate de grup în ultimii ani.
Īnceperea operaţiunilor la Şantierul Naval Damen Mangalia constituie de asemenea, un indicator al puterii și sferei geografice în care activează reţeaua globala Damen de șantiere de construcţii și reparaţii nave.
Damen Shipyards Group
Odata cu achizitia Santierului Naval Damen Mangalia, Damen Shipyards Group opereaza 35 de şantiere de construcţii şi reparaţii nave, şi are în jur de 12,000 de angajaţi în întreaga lume. Damen a livrat mai mult de 6,000 de nave în peste 100 de ţări şi livrează anual aproximativ 160 de nave către clienţi de pe întreg mapamondul. Conceptul Damen unic de proiectare standardizată a navelor garantează un nivel ridicat de calitate.
Accentul pe care Damen îl pune pe standardizare, construcţie modulară şi disponibilitate a navelor în stoc asigură termene scurte de livrare, “costuri totale de proprietate” scăzute, valori de revȃnzare ridicate şi performanţe solide. Mai mult, navele Damen se bazează pe tehnologii dovedite şi cercetare şi dezvoltare aprofundată.
Damen oferă o gamă largă de produse, incluzȃnd remorchere, ambarcaţiuni, nave militare şi de patrulare, ambarcaţiuni de viteză, nave de mărfuri, drage, nave pentru industria offshore, feriboturi, pontoane şi superiahturi.
Pentru aproape toate tipurile de nave, Damen oferă o gamă largă de servicii, inclusiv întreţinere, piese de rezervă, instruire şi transfer de know-how (construcţii navale). Damen mai asigură o mare varietate de componente marine precum duze, cȃrme, vinciuri, ancore, lanţuri de ancoră şi construcţii metalice.
Damen Shiprepair & Conversion (DSC) cuprinde o reţea globală de 18 şantiere de reparaţie şi conversie din care 12 se afla in nord vestul Europei. Facilitatile acestor santiere includ peste 50 de docuri (acoperite) si plutitoare, cel mai mare dintre acestea avand 420 x 80 metri, precum si cale de lansare, sincrolifturi si hale. Proiectele variază de la reparatii simple de mica anvergura pana la modernizari complexe si conversii complete de structuri offshore de mari dimensiuni. DSC realizează în jur de 1,300 lucrări de reparaţii şi întreţinere anual, atat in cadrul santierelor cat si in porturi si in timpul voiajelor..