Datorită fuziunii UNPR cu PMP, primarul Cristian Radu pierde majoritatea în Consiliul Local!
În urmă cu câteva ore, s-a produs fuziunea prin absorție a UNPR cu PMP. Prin urmare, partidul creat de generalul Gabriel Oprea, UNPR, a dispărut, fiind înghițit de formațiunea politică a fostului președinte al României, Traian Băsescu.
Prin această fuziune, la Mangalia, în cadrul Consiliului Local, PMP mai câștigă doi reprezentanți, și anume pe ex-UNPR-știi, Sorin Mihai și Oprea Dop. Aceștia vor fi nevoiți să facă echipă cu Elena Alexandra Silistra.
Prin urmare, Opoziția în Consiliul Local Mangalia numără, cel puțin teoretic, 10 membri, (PSD – 4, ALDE – 3 – PMP – 3) consilierii PNL, 9 la număr, rămânând izolați.
După cum am mai scris, în primele două ședințe ale Consiliului Local, cei doi foști UNPR-iși au votat cot la cot cu liberalii. Astfel, proiectele inițiate și dorite cu ardoare de către edilul Cristian Radu, respectiv alegerea viceprimarului și rectificarea bugetară, au primit undă verde datorită majorității formate de PNL și UNPR.
Președintele UNPR, George Lipoveanu nu a luat nicio măsură împotriva celor doi membri, iar dacă a luat în calcul așa ceva, acum este prea târziu. Cel care deține, în prezent, puterea de a le retrage sprijinul politic celor doi foști UNPR-iști este președintele PMP Constanța, vicepreședintele Consiliului Județean, Claudiu Palaz.
Procedura este următoarea: după eventuala retragere a sprijinului politic, situația nou creată va fi constatată de către prefect care va lua act de decizia partidului și va dispune încetarea mandatelor. Ulterior, edilul Mangalia va iniția, dacă va dori, două proiecte de hotărâre care vizează vacantarea și validarea următorilor candidați ai listei UNPR pentru Consiliul Local ce a fost depusă la BEC înainte de alegerile locale din 5 iunie ac.
Dacă primarul Mangaliei nu va iniția aceste două proiecte, Consiliul Local Mangalia va rămâne cu 17 membri, ceea ce, evident, îi este favorabil, întrucât liberalii vor continua să fie majoritari. Cei lezați se pot adresa însă instanței de judecată pentru a fi puși în drepturi.