De astăzi, Denis Alibec este cetățean de onoare al Mangaliei
La inițiativa consilierului local Neculai Tănasă, vicepreședinte al Academiei Hagi din Constanța, jucătorul de fotbal Denis Alibec a fost votat cetățean de onoare al municipiului.
Neculai Tănasă a afirmat că este o onoare, pentru el, să înainteze această propunere consiliului local: „Denis Alibec este un nume extrem de bine cunoscut, la nivel local, național, dar și internațional. A fost crescut la juniorii de la Callatis Mangalia (echipa din orașul său natal), a debutat în Liga 1 pentru echipa Farul Constanța în anul 2008, pe 5 octombrie, împotriva lui Dinamo București. Primul gol pentru constănțeni l-a înscris două săptămâni mai târziu, pe data de 18 octombrie 2008, într-o remiză împotriva celor de la Poli Timișoara”, a spus Neculai Tănasă, în motivarea proiectului de hotărâre înaintat Consiliului Local Mangalia.
Denis Alibec a fost cumpărat în anul 2009, la doar 18 ani, de unul dintre cele mai mari cluburi ale lumii: Inter Milano, unde avea să fie antrenat de Jose Mourinho și Rafa Benitez.
A evoluat de-a lungul carierei în campionate puternice ale Europei, precum Italia, Belgia, Turcia, Grecia.
Ajuns la 32 de ani, Denis Alibec a adunat un palmares impresionant, aducând cinste urbei natale:
- Cel mai bun fotbalist român al anului 2016
- Campionatul mondial al cluburilor (cu Inter Milano, în 2011)
- Două titluri de campion al României (2015/2016 și 2021/2022)
- O Cupă a României (2013/2014)
- 27 de selecții în echipa națională a României, pentru care a înscris două goluri
- Multiple selecții la loturile naționale de juniori și tineret ale României
- Desemnat de 7 ori jucătorul etapei în actualul sezon al SuperLigii”
Foto: Farul Constanța