26 noiembrie 2024 2:45

Debut editorial. Silvana Cojocăraşu lansează la Salonul Internaţional de Carte „Bookfest”, volumul de versuri „Cantabis”

SilvanaCojocarasu1111Joi, 25 mai 2017, ora 16.00, la standul Editurii Tracus Arte, în cadrul Salonului Internaţional de Carte „Bookfest 2017”, va avea loc lansarea primului volum de versuri intitulat „Cantabis” semnat Silvana Cojocăraşu. Prezentarea cărţii va fi făcută de:

–  Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române

–  Dan Mircea Cipariu, vicepreşedinte USR

–  Aura Corbeanu, vicepreşedinte UNITER, profesor la Universitatea Târgu-Mureş

–  Florica Cruceru, critic de artă, fost director al Muzeului de Artă Constanţa

–  Alexandra Emilian, profesor la Universitatea Bucureşti

Cartea poate fi, deja, comandată şi pe site-ul editurii: www.tracusarte.ro.

Pe ultima copertă a cărţii, vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Dan Mircea Cipariu a consemnat: „Când semnele lumii noastre  par a fi tot mai mult fragmentarism, biografism fără miză spirituală şi o anumită voluptate de a vedea că răul are feţe mai seducătoare şi mai post-postmoderne, Silvana Cojocăraşu pariază pe căutarea de sine şi pe un drum de cunoaştere la capătul căruia ar putea fi chiar o orchestră întrupată din sonuri şi muzici ale unui abis subiectiv. Cântarea abisului devine un joc secund şi superior prin care se poate seta o formulă de purificare de lumea clipei imediate. Cantabis îşi revendică, astfel, prin încăpăţânarea poetică de a crede că lumea poate fi îmbunătăţită prin Cuvânt, o nevoie de retorică şi de efectul de catarsis. Cu aceste două ingrediente, poezia Silvanei Cojocăraşu îşi ridică un stindard de lectură şi de receptare!”.

Autoarea noastră din Mangalia este o persoană foarte cunoscută atât pe plan local, cât şi pe plan naţional.cantabis-silvana-cojocăraşu

Absolventă a Universităţii „Ovidius” Constanţa, Facultatea de Litere (Franceză – Italiană), absolventă a Universităţii Luxemburg, Departamentul de Litere şi Ştiinţe Umane (Limbi Romanice). De asemenea, a urmat două Mastere în Imagine şi Relaţii Internaţionale la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Bucureşti. A absolvit cursurile ciclului internaţional „Politiques culturelles et valorisation du patrimoine”, la Şcoala Naţională de Admnistraţie din Paris. Este laureată a Academiei Internaţionale de Artă Modernă din Roma la Concursul Internaţional de Poezie „Medusa Aurea 2007”. A primit Diplomă de Excelenţă din partea Uniunii Teatrale din România (UNITER).

Silvana Cojocăraşu este şi traducător-interpret (atestat) în Limbile Engleză, Franceză, Italiană şi Spaniolă. Nu în ultimul rând, este membră în Asociaţia Română a Bursierilor Guvernului Francez, vicepreşedinte filieră Artă, Cultură şi Comunicare.

Din punct de vedere editorial, creaţiile sale literare se regăsesc în antologiile „Petale de suflet”, „Ceasuri de mătase” şi „Cuvântul în timp”.