Din cauza numărului mare de solicitări, Spitalul Municipal Mangalia a suplimentat numărul de paturi la Secția Oncologie
Conducerea Spitalului Municipal Mangalia intenționează să suplimenteze numărul de paturi pentru internările de o zi sau în sistem ambulator, la Secția de Oncologie. Această măsură ar putea fi luată, ca urmare a creșterii numărului de solicitări, din partea pacienților. „În ultima perioadă, a crescut adresabilitatea Secției de Oncologie, iar pentru asigurarea desfășurării actului medical, în condiții optime, încercăm să aplicăm noi soluții, în sprijinul pacientului. Astfel, dorim să suplimentăm numărul de paturi la Secția Oncologie, prin reconfigurarea cabinetelor din Pavilionul C, al unității medicale”, a explicat managerul spitalului, Alina Dan. Ea a mai spus că, în perspectivă, se va implementa un nou proiect, care vizează modernizarea și extinderea Secției de Oncologie, din cadrul Spitalului municipal Mangalia. „Deocamdată, însă, vom putea asigura desfășurarea activității medicale curente, în spațiul deținut anterior de Secția Oncologie, la care mai adăugăm un cabinet medical unde există posibilitatea extinderii cu încă patru paturi”, a mai spus managerul. Tot ca urmare a creșterii numărului de pacienți, Cabinetul ORL ar putea beneficia de un spațiu suplimentar, destinat tratamentelor medicale de specialitate.