22 noiembrie 2024 22:00

Doi notari trimiși în judecată pentru eliberarea unor certificate de moștenitor false!

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 decembrie 2022, a inculpaților:

SECELEANU LIDIA SIMONA, notar public, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– luare de mită (două fapte),
– fals intelectual, comise în formă simplă și continuată (19 fapte),
– abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, comise în formă simplă și continuată (16 fapte),

CUȚARU EUGENIA, notar public, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– instigare la fals intelectual în formă continuată (două fapte),
– instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

Persoană fizică, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– complicitate la fals intelectual, (patru fapte),
– complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (patru fapte),
– fals în înscrisuri sub semnătură privată (patru fapte),

Două persoane fizice, în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– instigare la fals intelectual,
– instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată,

Persoană fizică, în sarcina căreia s-a reținut comiterea a cinci infracțiuni de instigare la fals intelectual,

Persoană fizică, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– instigare fals intelectual (două fapte),
– instigare la abuz în serviciu (două fapte),
– fals în înscrisuri sub semnătură private (două fapte),
– uz de fals (două fapte),

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

Prezenta cauză vizează eliberarea nelegală, de către unele cabinete notariale, în perioada 2019-2022, contra unor sume de bani, a unor certificate de moștenitor, precum și a altor acte care atestau în fals dreptul de proprietate asupra unor imobile aflate pe raza municipiului București, imobile nerevendicate ori care au aparținut unor persoane fără moștenitori. După obținerea documentelor respective, imobilele erau vândute la prețul pieței.
Concret, în contextul menționat mai sus, inculpata Lidia-Simona Seceleanu, în calitate de notar public, la instigarea și cu complicitatea unor alte persoane (printre care și cele reținute în prezenta cauză – două fiind angajate la cabinetul notarului public Lidia-Simona Seceleanu ) ar fi eliberat în mod nelegal peste 19 certificate de moștenitor care atestau în fals faptul că beneficiarii acestora erau singurii moștenitori ai unor imobile, precum și alte documente (contracte de cesiune, contracte de vânzare cumpărare) prin care, în mod nelegal, li s-ar fi permis unor persoane să achiziționeze terenuri, să înstrăineze părți sociale pe care le dețineau în cadrul diverselor societăți comerciale, etc.
În două dintre cazuri, inculpata Lidia-Simona Seceleanu ar fi primit de la o persoană, prin intermediar, suma de 2.000 euro pentru a elibera două astfel de certificate de moștenitor ce vizau două apartamente din București.

Celor șapte inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 14 decembrie 2022, urmează să fie prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile un număr de opt inculpați (cei șapte menționați în prezentul comunicat și un altul care se sustrage cercetărilor).

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE