24 noiembrie 2024 1:20

Dosar penal, instrumentat de DNA, după ce mii de români plecaţi în străinătate nu au putut vota la Referendum şi Europarlamentare!

La data de 6 iunie 2019 au fost primite, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, un număr de 42 de plângeri având ca obiect nereguli privind exercitarea dreptului de vot de către cetățenii din afara granițelor țării la alegerile pentru Parlamentul European și la Referendumul desfășurate la data de 26 mai 2019.
Ca urmare a transmiterii plângerilor, la data de 6 iunie 2019, în cadrul D.N.A a fost constituit un dosar penal în care se vor efectua acte de urmărire penală.