24 noiembrie 2024 1:50

Dosare penale pentru şoferi prinşi beţi sau fără carnet de conducere

Ieri, 21 aprilie a.c., în jurul orei 20.50, polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au identificat un bărbat, de 26 de ani, care a condus un autoturism neînmatriculat pe strada Recoltei din comuna Tuzla, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

tot ieri, în jurul orei 23.55, polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au identificat un bărbat, de 44 de ani, care a condus un autoturism pe strada Unirii din satul Albești, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. In urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În ambele cauze au fost întocmite dosare de cercetare penală.