7 octombrie 2024 8:39

Dosarul fostului ministru Monica Macovei, amânat. Victima acesteia solicită despăgubiri de 500.000 de euro

Latura civilă a dosarului de vătămare din culpă al Monicăi Macovei a avut termen de judecată în această dimineață.

La Judecătoria Mangalia a fost prezentă doar victima – Constantin Ilie și avocata acestuia. La acest termen Monica Macovei nu a beneficiat de reprezentare avocațială, urmând ca documentele oficiale să îi fie comunicate direct la domiciliu.

Victima, Constantin Ilie, a spus că dosarul ce cuprinde expertiza legală nu este finalizat, întrucât nu este atașată una dintre evaluările cruciale, cea neurologică. Potrivit lui Constantin Ilie, programarea la mediul neurolog era pentru 28 mai. Tocmai de aceea, avocata victimei a solicitat un termen scurt, urmând ca dosarul de expertiză să fie completat săptămânile următoare.

Judecătorul a stabilit următorul termen pe 11 iunie, la ora 9.00.

În dosarul de vătămare din culpă, Monica Macovei a fost condamnată la 6 luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere.

În urmă cu doi ani, pe podul care leagă Mangalia de 2 Mai, fostul europarlamentar și ministru al Justiției a accidentat, grav, un motociclist. În urma acestui accident, bărbatul a rămas cu sechee fizice permanente.

Pe aceeași temă:

(VIDEO) Ce a declarat motociclistul accidentat de Monica Macovei, fostul ministru al Justiției, la ieșire din sala de judecată