Drumul Limanu-Hagieni, reabilitat!
Mai bine de jumătate dintre străzile din comuna Limanu vor fi asfaltate din fonduri europene.
Potrivit edilului Daniel Georgescu, primăria Limanu a depus la Uniunea Europeană un proiect de modernizare a infrastructurii, în valoare de 4 milioane de lei. Tot în proiectele imediate ale administraţiei publice intră şi renovarea Căminului Cultural din 2 Mai, alături de amenajarea unui grup sanitar la şcoala din localitate.
Un proiect la fel de important îl constituie, pentru actuala administraţie locală, reînflorirea satului Hagieni, ce a ajuns la stadiul de cătun, din care o mare parte a populaţiei a plecat. Casele părăsite, drumurile desfundate şi impresia de localitate abandonată ar putea deveni, curând, istorie: „În primul rând, conform legii, avem dreptul să alegem un delegat sătesc din Hagieni, care, alături de primar, viceprimar şi aleşi locali, să participe la şedinţele de consiliu, unde să prezinte problemele localităţii şi propunerile cetăţenilor. Acesta va fi un consultant ce va avea aceleaşi drepturi ca şi consilierii locali. Pentru Hagieni, aşa cum am promis şi în campanie, îmi doresc, pentru început, repararea drumului care leagă Limanu de sat. Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Ţuţuianu, ne-a oferit promisiuni ferme că ne va acorda tot sprijinul pentru acest proiect: asfaltarea drumului Limanu-Hagieni, un tronson de 4,5 kilometri. Cu siguranţă Hagieniul va reînflori dacă stabilim legătura cu satul”, a declarat, pentru „Ediţia de Sud”, primarul Daniel Georgescu.
Felicitari tuturor!!! Sunt foarte increzatoare ca asa va fi!! Succes
Foarte multi au plecat dar noi suntem dintre cei cativa care au venit! Cea mai mare problema sunt drumurile, atat Limanu-Hagieni cat si prin sat, asa zise drumuri care mi-au stricat 4 masini in 2 ani; mare e problema apei, fiind ultima casa, pompele nu fac fata, nu sunt adecvate si eu vara nu am apa aproape deloc, mai ales pe canicula cand cei care pot, isi uda gradinile. Sper sa se ia cat mai repede in calcul SI problema apei!