Drumul spre plaja Tuzla, pietruit pentru facilitarea accesului cetățenilor
In ciuda situatiei prin care trece Romania, lucrarile de investitii continua in comuna Tuzla. Potrivit primarului localitatii, Taner Resit, astăzi, 27.04.2020 au fost finalizate lucrările de pietruire a drumurilor care duc spre una dintre cele mai frumoase plaje de pe litoralul românesc, plaja Tuzla, respectiv drumurile de exploatare: De 255/59, De 255/64 și De 239.
„Având în vedere finalizarea lucrărilor de pietruire a drumurilor sus amintite, vă anunț faptul că după ridicarea restricțiilor și ieșirea României din starea de urgență, cei care doresc o plimbare la malul mării o pot face mai accesibil.
Asa cum se observă din fotografiile de mai jos, pietruirea a fost realizată în scopul facilitării accesului cetățenilor la marea de smarald și nisipul fin.
Una din principalele noastre priorități este cu siguranță asfaltarea drumurilor comunale.
Deși vremurile nu sunt tocmai cele mai potrivite demarării lucrărilor de investiții, pietruirea drumurilor a reprezentat o problemă la care am incercat să găsim o rezolvare, deoarece reabilitarea și modernizarea infrastructurii contează foarte mult pentru dezvoltarea întregii comunități”, afirma Taner Resit.