După demolarea celor două barăci, chiriaşii care merită vor fi mutaţi în alte cămine din Mangalia
Diseară, la ora 18.30, va avea loc o şedinţă de îndată a Consiliului Local Mangalia cu două proiecte pe ordinea de zi. Primul se referă la un proiect derulat în colaborare cu Balcic (Bulgaria), care vizează reabilitarea a 17 străzi din Mangalia, iar cel de-al doilea se referă la reglementarea juridică a barăcilor din cartierul MI Dobrogeanu şi mutarea chiriaşilor titulari ai unor contracte valabile.
Concret, după demolarea Barăcilor N şi K, chiriaşii care locuiesc cu forme legale, nu înregistrează datorii şi nu comit infracţiuni, vor fi mutaţi la CP 5, aflat lângă Poliţie, la blocul aparţinând fostului GOLD RA, situat lângă Obor şi în blocul Primăriei din cartierul M.I. Dobrogeanu.