După parafarea acordului cu olandezii de la Damen, la Ministerul Economiei a debutat procedura privind achiziția pachetului majoritar de acțiuni de la DSME
Ieri, la Ministerul Economiei, condus de către ministrul Dănuț Andrușcă, s-a intrat într-o nouă etapă de discuții purtate pe marginea formalităților ce se impun privind achiziția celor 51 % de acțiuni de către olandezi de la coreeenii de la DSME, urmând ca ulterior să opereze transferul a 2% (din cei 51%) SN 2 Mai, astfel ca statul român să devină acționar majoritar.
Așadar, ministrul s-a întâlnit cu reprezentanții Damen, cei ai DSME și ai SN 2 Mai, însoțiți de către avocați. Aceștia din urmă au misiunea de a găsi numitorul comun în derularea acestor tranzacții, astfel să întocmească documentele pe care să se sprijine înțelegerea dintre Damen și DSME, respectiv acordul Damen – SN 2 Mai.
Surse apropiate întâlnirii au declarat pentru ”Ediția de Sud” că au fost mai întâi discuții formale, protocolare, urmate de detalii tehnice privind pașii ce trebuie urmați pentru ca documentele ce se impun să fie întocmite și semnate astfel ca ambele tranzacții să producă efecte juridice.
Va urma etapa contractului mixt româno-olandez și stabilirea titularului contractului de management operațional.
Angajații Șantierului Naval Mangalia, deși s-au mai liniștit pe 2 aprilie ac, când au aflat că parteneriatul cu olandezii a primit undă verde, sunt nerăbdători ca toate aceste etape premergătoare să dureze cât mai puțin timp posibil, astfel ca schimbarea în bine să se facă simțită concret în interiorul noii companii. Aceștia au nevoie de comenzi care să le asigure un volum de muncă ridicat, iar noua societate are nevoie să fie reanimată cu bani cu ajutorul cărora să achite salariile și să funcționeze la parametri optimi.
Reamintim faptul că Șantierul Naval Mangalia a intrat într-o criză fără precedent cam de prin vara anului 2017, atingând punctul culminat în decembrie 2017, când același parteneriat cu Damen a fost blocat printr-o decizie AGA care a aruncat în haos întreaga companie, dar și orașul și zonele sale limitrofe. A urmat o serie lungă de negocieri, dar și un protest al Sindicatului Liber Navalistul, la data de 22 martie ac, în fața Ministerului Economiei.
Apele s-au liniștit abia p2 aprilie ac când tot printr-o ședință AGA, colaborarea cu olandezii a fost acceptată, statul hotărând să nu-și exercite dreptul de preemțiune în privința pachetului de 51% de acțiuni scoase la vânzare de către coreenii de la DSME.
Mai trebuie spus faptul că DSME a funcționat la Mangalia 20 de ani, din 1997 și a înregistrat, în ciuda comentariilor malițioase, un palmares bogat, la Mangalia fiind construite zeci de nave.
Anul 2011 aduce şi un record în ceea ce priveşte numărul de nave livrate: unsprezece la număr, dintre care cinci port-containere, trei vrachiere, două nave specializate pentru logistica offshore şi o barjă submersibilă, specializată în foraje submarine.
Apoi, în 2015 DMHI livrează două portcontainere de 9.100 TEU, cele mai mari nave de acest gen construite vreodată în zona Mării Negre şi Mediteranei.
Acestea sunt câteva dintre realizările notabile, deoarece DMHI și-a adjudecat în cei 20 de ani multe alte inaugurări, ceremonii de botez și întâlniri la nivel înalt.