25 noiembrie 2024 18:26

Elevii din Mangalia, campioni la şah în competiţii locale şi judeţene

sah5Week-end-ul trecut, Cercul Militar Mangalia a fost gazda Cupei Mărţişorului la şah, competiţie ce s-a desfăşurat pe parcursul a două zile. Antrenorul prof. Andrei Furcă a declarat pentru „Ediţia de Sud” că întrecerea a fost dedicată elevilor din ciclul primar. Mai exact, au participat 64 de elevi de la Liceul Teoretic „Callatis”, Şcoala „Gala Galaction”, Şcoala nr. 3, Şcoala Sf. Apostol Andrei, Grădiniţa nr. 7 Mangalia şi Şcoala Gimnazială Limanu.

În prima zi, au concurat elevi ai clasei pregătitoare, categoria începători, iar la băieţi câştigători au fost: Gabriel Dragotă – Locul I, Eduard Vasiliu – Locul al II-lea, Alexandru Şargu – locul al III-lea.   La fete, Locul I a fost ocupat de Maria Eşanu, locul al II-lea de Mădălina Amet, iar locul al III-lea de Enise Azlin Asan şi de Maria Mitric.

În a doua zi, au fost prezenţi 20 de elevi ai claselor I – IV. Locul I i-a revenit lui  Gabriel Marin, de la Şcoala Sf. Apostol Andrei, locul al II-lea lui Bogdan Ghenea, de la Liceul Teoretic „Callatis”, iar locul al III-lea lui Matei Mitric de la Şcoala nr. 3. La fete, pe primul loc s-a clasat Valentina Gălăţanu de la Liceul Teoretic „Callatis”, pe locul al al II-lea, Patricia Plotic de la Şcoala Sf. Apostol Sf. Andrei şi Valentina Nechita de la Liceul Teoretic „Callatis”, iar pe locul al III-lea, Denisa Mihălcuţ de la Şcoala Sf. Apostol Sf. Andrei.

Toţi câştigătorii au fost răsplătiţi cu diplome şi cupe.

De asemenea, tot la Cercul Militar, a avut loc Turneul de şah pentru avansaţi la care au concurat 10 copii din Mangalia de la clasele II – VII. Pe primul loc s-a aflat Radu Dincă, pe locul al II-lea, Danir Suman, iar pe locul al III-lea, Mihalis Raftopol. La fete, primul loc i-a revenit Mariei Elis Emin, locul al II-lea, Dariei Trandaf.

În aceeaşi perioadă, la Constanţa s-a desfăşurat Olimpiada Gimnaziilor, faza judeţeană, la şah, dedicată echipelor. Locul I a fost obţinut de echipa Liceului Teoretic „Callatis” formată din: Cristina Dumitraşcu, Răzvan Ghenea, Danir Suman, Bogdan Raţă. Cei patru şahişti vor reprezenta judeţul în luna aprilie la Turneul Zonal.

Tot la Constanţa, a fost organizată şi Olimpiada Liceelor, faza judeţeană. Primul loc a fost câştigat de Larisa Droc, elevă a Liceului Teoretic „Callatis” care s-a calificat la faza naţională a Olimpiadei de şah.