2 mai 2024

Elevii și cadrele didactice ale Școlii nr. 5 militează pentru păstrarea tradițiilor românești

IMG_3567Școala Generală nr. 5 ”Gala Galaction”, în colaborare cu Fundația ”Callatis”, a găzduit, în cadrul Complexului Ambasador din Neptun,  a V-a ediție a proiectului ”Jurnal – mărturii și fotografii etnografice, înscris în Calendarul activităților naționale 2016. Partenerii acestui program sunt Ministerul Educației și Cercetării Științifice și Inspectoratul Școlar Județean Constanța.

La eveniment au participat coordonatoarele proiectului, prof. Ramona Buzea, directoarea Școlii nr. 5, prof. Adriana Popescu, respectiv prof. Vianora Avădanei, scriitoarea Emilia Dabu, președintele Clubului Artelor ”Solteris”, directoarea Colegiului Economic, prof. Simona Ciobănel,  președintele Fundației ”Callatis”, Zanfir Iorguș, cadre didactice.

Potrivit inițiatoarei proiectului, ce vizează păstrarea și promovarea tradițiilor românești, prof. Ramona Buzea ”Ideea acestui proiect mi-a venit în urmă cu 5 ani, conștientizând condițiile industrializării, urbanizării, globalizării și progresului tehnologic ce antrenează pierderi ireversibile în patrimoniul culturii tradiționale. Acest program urmărește recuperarea unor elemente valoroase mizând pe valențele fotografiei, cât și pe mărturii scrise ce constă în lucrări, referate etc. În cadrul proiectului se desfășoară un concurs de arte plastice și artă fotografică cu tema ”Fotografie etnografică”, în care grupul țintă sunt elevi ai claselor V-XII și studenți”, a declarat prof. Ramona Buzea.IMG_3594

Persoanele implicate în acest proiect și-au propus o modalitate de valorizare și perpetuare a artei și tradițiilor împletind aportul cadrelor didactice cu cel al elevilor.

Prezent la eveniment, președintele Fundației ”Callatis”, Zanfir Iorguș a precizat faptul că din 1996, de când a fost înființată această această structură, a sprijinit cultura, educația, sportul, dar și asistența socială. ”De fiecare dată, când eram scos la tablă, am avut emoții, pe care le încerc și acum, însă am un profund respect pentru profesori. Timp de 20 de ani, fundația pe care o conduc a susținut sute de acțiuni prin care a fost sprijinită Educația. Pentru mine, lucrul cel mai important îl reprezintă stoparea abandonului școlar. Copiii sunt viitorul și trebuie susținuți pentru a studia. Distincția pe care mi-ați acordat-o astăzi, respectiv Diploma de Excelență, mă onorează și obligă în același timp să continui să acord susținere acestui domeniu de activitate. Nu trebuie să ne oprim aici, dimpotrivă trebuie să acordăm mai multă atenție Culturii și Educației, care, în zilele noastre, au cam fost lăsate în urmă. Propun chiar înființarea, la Mangalia, a unui muzeu al fotografiei. Cu ajutorul cadrelor didactice, și al cetățenilor, în general, putem reuni mai multe imagini, bucățele de istorie ale orașului pentru a le expune ca o mărturie a trecerii noastre aici, la malul mării. Oamenii de cultură trebuie să aibă un cuvânt puternic de spus în societate. Intelectualii din Mangalia nu au reușit să se exprime la adevărata lor valoare și de aceea este necesară o strânsă colaborare între toate ONG-urile ce funcționează la Mangalia”, a declarat Zanfir Iorguș.

Directoarea Școlii nr. 5, prof. Adriana Popescu a anunțat că acest eveniment este inclus în manifestarea Zilele ”Gala Galaction”, care a ajuns la cea de a XVII-a ediție. În cadrul acesteia, au loc competiții sportive, sesiune de comunicări, concursuri la matematică și alte materii, dotate cu premii consistente destinate elevilor participanți. Toţi cei prezenţi au fost încântaţi să constate, înaintea sesiunii de comunicări, măiestria elevilor galactieni de la Ansamblul „Muguri de Folclor“, coordonaţi de prof. Georgiana Simionov, într-un spectacol de dansuri populare.

IMG_3612