26 noiembrie 2024 5:24

Fonduri guvernamentale pentru instalaţii de cogenerare în centralele termice din Mangalia

Ministerul Dezvoltării Regionale a alocat Primăriei Mangalia fondurile necesare pentru cofinanţarea unui proiect de cogenerare în centralele termice din Mangalia. Măsura a fost luată de către reprezentanţii ministerului de resort, în baza unui proiect depus de Primăria Mangalia cu scopul reducerii costurilor cu încălzirea pe timpul iernii. Documentaţia aferentă proiectului a fost întocmită şi depusă la Guvern în cursul anului trecut, iar ulterior Consiliul Local Mangalia a aprobat finanţarea a 30% din valoarea proiectului. Insula de cogenerare va avea trei etape de implementare, până în anul 2020. Aceasta are avantajul reducerii costului gigacaloriei către populaţie şi implicit a folosirii energiei electrice produsă de motoarele termice pentru instituţiile publice din oraş, precum şi pentru iluminatul stradal. Prin acest program se reduce considerabil preţul de furnizare a agentului termic către populaţie şi se reduc pierderile de pe reţeaua de distrbuţie.

Valoarea investiţiei, într-o primă etapă este de aproximativ 6,5 mil. de lei, bani care vor fi investiţi în montarea unui motor termic la CT9 şi instalaţiile aferente. În paralel, se lucrează şi la reabilitarea centralelor termice printr-un program de reducere a pierderilor pe reţeaua de distribuţie, respectiv modernizarea CT7, CT13, CT18, CT24.