19 septembrie 2024 3:58

(FOTO) Bilanțul APOCALIPSEI în județele Galați și Vasului: Cinci oameni morți și mii de gospodării distruse

Inundații Galați 2024

Inundații Galați 2024

Efectivele MAI intervin în aceste momente în localități din județele Vaslui și Galați, unde peste 5.000 gospodării și peste 15.000 persoane sunt afectate de fenomenele hidrometeorologice periculoase.

În localitatea Pechea, Galați, 11 persoane au refuzat evacuarea din zona inundată și se află în podurile locuințelor, fiind monitorizate de forțele de intervenție. Acestea au solicitat doar alimente și apă. De asemenea, 1 echipă de pirotehniști din cadrul Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență a IGSU s-a deplasat către zona digului din localitatea Pechea, pentru evaluarea situației în scopul realizării unei breșe.

Potrivit situației centralizate, în ultimele 24 de ore, au fost afectate 28 localități din 7 județe (Argeș, Bacău, Galați, Iași, Neamț, Timiș și Vaslui), unde s-a intervenit pentru salvarea a 320 persoane. De asemenea, au fost afectate parțial sau total peste 5.000 de gospodării și peste 15.000 persoane. Totodată, 4 persoane și-au pierdut viața, iar două persoane sunt date dispărute (în localitățile Pechea și Costache Negri, Județul Galați).

Circulația rutieră a fost afectată din cauza apei și aluviunilor de pe carosabil pe 3 drumuri naționale (DN 25 și DN 24D – Galați, DN 26 – Vaslui) și pe 11 drumuri județene (DJ 242, DJ 242B, DJ 242D, DJ 242H, DJ 251, DJ 251A, DJ 251G, DJ 251H, DJ 253, DJ 254 și DJ 255).

Efecte semnificative au fost înregistrate în mai multe localități din județul Galați:

  •  în localitatea Pechea, 1 persoană a fost declarată decedată după ce a fost surprinsă de viitură, ca urmare a creșterii nivelului apei pârâului Geru, alte 116 au fost salvate, iar 1 persoană a fost dată dispărută nefiind găsită la domiciliu
  • în localitatea Drăgușeni, 1 persoană a fost declarată decedată și alte 5 au fost salvate
  • în localitatea Costache Negri s-a produs o viitură ca urmare a scurgerilor de pe versanți și a ieșirii din matcă a pârâului Suhurlui, iar 1 persoană a fost găsită decedată și alte 25 au fost salvate, iar o persoană a fost dată dispărută
  • în localitatea Corod, 1 persoană a fost declarată decedată și alte 7 au fost salvate
  • în 8 localități (Grivița, Berești, Cuza Vodă, Cudalbi, Tudor Vladimirescu, Băneasa, Vameș și Slobozia Conachi) din județul Galați, 121 de persoane și 17 animale au fost salvate de forțele de intervenție.

De asemenea, în 5 localități (Docăneasa, Trestiana, Murgeni, Grivița și Zorleni) din județul Vaslui 46 de persoane fiind salvate de forțele de intervenție, iar 161 de gospodării au fost afectate de inundații.

Inundații Galați 2024
Inundații Galați 2024
Inundații Galați 2024
Inundații Galați 2024

Pentru gestionarea acestor efecte produse din cauza precipitațiilor abundente, la nivel național au fost implicați pompieri, polițiști, jandarmi, dar și autoritățile locale din zonele afectate.

Inundații Galați 2024
Inundații Galați 2024
Inundații Galați 2024
Inundații Galați 2024

În funcție de necesitățile operative, în zonele afectate din județul Galați au fost suplimentate efectivele cu 239 de pompieri de la inspectorate din țară, precum și cu mijloace tehnice de intervenție (2 mașini de stingere, 1 Autospecială pirotehnică, 1 șenilată, 22 autospeciale de prima intervenție și comandă, 23 bărci, 38 autocamioane de intervenție, 21 motopompe remorcabile, 2 containere igienice, 2 macarale, 6 cap tractor-semiremorcă), iar la Bacău o macara.

Totodată, a fost alocat în județul Galați un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al MAI pentru efectuarea unor misiuni de recunoaștere, respectiv salvare/evacuare persoane, și pregătit un alt aparat de zbor pentru intervenții în zonă.

La nivel teritorial, a fost instituită permanența la nivelul autorităților locale din zonele aflate sub avertizare de fenomene hidrometeorologice periculoase, iar în 7 județe (Botoșani, Bacău, Galați, Iași, Neamț, Vrancea și Vaslui) a fost activată grupa operativă.

Au fost emise 13 mesaje de informare a populației prin sistemul RO-ALERT în contextul avertizărilor hidrometeorologice la nivelul a 5 județe (Bacău, Galați, Iași, Neamț și Vaslui) și a 11 mesaje prin sistemul CRAWL-TVR la nivelul a 3 județe (Galați, Iași și Vaslui).

Totodată, au fost dislocate 6 tabere mobile în județele Galați.

În sprijinul autorităților locale din județele Galați și Vaslui au acționat și angajații Ministerului Apărării Naționale (forțe și mijloace), pentru salvarea de vieți omenești.

UPDATE:

Urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice manifestate în zilele anterioare, pe raza loc. Slobozia Conachi din județul Galați, a fost identificată încă 1 victimă decedată, numărul total al persoanelor decedate fiind 5.

Inundații Galați 2024
Inundații Galați 2024
Inundații Galați 2024
Inundații Galați 2024
Inundații Galați 2024
Inundații Galați 2024

Lasă un răspuns