(FOTO) Prăjituri excelente și bună dispoziție, la Târgul Gastronomic Caritabil: Evenimentul, organizat de Consiliul Școlar al Elevilor Liceului Teoretic Callatis
Târgul Gastronomic Caritabil
În cadrul proiectului „Săptămâna Callatiană”, la Casa de Cultură din Mangalia a fost organizat, de către Consiliul Școlar al Elevilor Liceului Teoretic Callatis, în colaborare cu Interact, Târgul Gastronomic Caritabil Inter-Callatian.
„Prin acest eveniment ne-am dorit să ajutăm și să arătăm cât de uniți sunt elevii liceului nostru.
Elevii Liceului Teoretic Callatis s-au implicat foarte frumos, au pregătit prăjituri și alte produse făcute cu drag, pe care le-au vândut în cadrul târgului.
Datorită implicării lor și tuturor celor care au venit să susțină această cauză, s-a strâns suma de 5.100 de lei, bani care vor merge către o elevă de la Colegiul Economic, care se luptă cu epilepsia de 11 ani și are nevoie de sprijin pentru tratament.
Țin să mulțumesc doamnei Eliza Cucu pentru sprijin și pentru că ne-a pus la dispoziție Casa de Cultură, dar și doamnei director Elena Grădișteanu de la Școala Gimnazială, “Gala Galaction” pentru mesele oferite.
Din partea Consiliului Școlar al Elevilor Liceului Teoretic Callatis, mulțumim tuturor elevilor, părinților și profesorilor care s-au implicat, au donat și au fost alături de noi. Ne bucurăm că, împreună, am reușit să organizăm o activitate atât de frumoasă și să facem un bine real”, transmite Carla Mircioiu, președintele Consiliului Școlar al Elevilor din Liceul Teoretic Callatis.



