Haine FAKE din Turcia, depistate pe DN 39 de polițiștii de frontieră din Mangalia
Haine FAKE din Turcia, depistate pe DN 39
În data de 29.04.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN 39, au efectuat un control asupra a două autocare care efectuau transport regulat de persoane pe ruta Turcia – România.
Astfel, colegii noştri au descoperit în mijloacele de transport 300 de bunuri (articole vestimentare, de marochinărie și parfumuri), care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, aflate în posesia a doi cetățeni români.
Aceștia nu dețineau documente de proveniență și nici acordul titularilor de marcă pentru punerea acestora în circulație.
Bunurile, în valoare totală de aproximativ 190.000 de lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.