26 noiembrie 2024 1:24

Hoteluri declasificate în sudul litoralului

Ministrul Turismului, Mircea Dobre, a declarat ca Direcţia de control a instituţiei pe care o conduce a aplicat mai multe amenzi contravenţionale în valoare de 50.000 de lei şi a retras certificatele de clasificare la mai multe unităţi de cazare de pe litoral şi nu numai în urma controlului efectuat în perioada 4-9 iulie 2017. Unităţile declasificate sunt: hotelurile „Unirea“ şi „Naţional“ din staţiunea Mamaia, Hotel „Banat“ din Olimp, hotelurile „Clăbucet“, „Romanţa“, „Bâlea“, „Terra“, „Caraiman“, „Slatina“ şi „Craiova“ din Neptun. Deficienţele constatate ţin, susţine ministrul Turismului, de oferta extrem de precară a confortului oferit turiştilor.

Mircea Dobre a precizat că cei de la Ministerul Turismului vor continua controalele pe litoral, cu precădere în unităţile unde au mai fost în control în anii precedenţi şi unde s-au constatat deficienţe. Acesta a precizat, totodată, că Direcţia de control a Ministerului are doar 16 angajaţi.