21 mai 2024

Iată unde sunt amplasate, săptămâna aceasta, containerele pentru deșeuri voluminoase ale Polaris M Holding

Săptămâna aceasta, constănțenii care locuiesc în cartierul Brătianu pot depune deșeurile voluminoase de care nu mai au nevoie în containerul special amplasat pe bulevardul I.C. Brătianu, la blocurile PAV5 și PAV6. Bena se află lângă platformele pentru colectarea deșeurilor menajere.

Graficul de colectare a deșeurilor voluminoase poate fi consultat pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța, la secțiunea „Mediu”.

În afara acestor bene amplasate temporar în toate cartierele orașului, constănțenii pot duce permanent deșeurile voluminoase la centrul de colectare situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, numărul 290 A.

Depozitarea sau abandonarea pe domeniul public al municipiului Constanța a deșeurilor constituie contravenție și se sancționează conform normelor legale în vigoare.