25 noiembrie 2024 15:18

În doar 72 de ore, la UPU Constanța s-au prezentat 1377 de persoane, peste 300 fiind internate

În intervalul 18.08.2017, ora 07.00 – 21.08.2017, ora 07.00, medicii din cadrul Unității Primiri Urgențe a SCJU “Sf. Apostol Andrei” au consultat 1377 pacienți. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate la cabinetul UPU Interne: 580. La UPU Pediatrie au fost aduși 308 copii iar la Chirurgie Pediatrică, alți 79. Tot în cele 72 de ore de referință, la Ortopedie Traumatologie au ajuns 184 persoane iar pe Camera de Resuscitare au fost înregistrate 36 cazuri.  În urma investigațiilor de specialitate, din cei 1377 pacienți aduși la UPU, au fost internați în spital 316. Este vorba despre 232 adulți și 84 copii.

Întreg personalul din cadrul Unității Primiri Urgențe face eforturi pentru a reduce cât mai mult timpii de așteptare  și pentru a acorda îngrijiri de specialitate.