30 octombrie 2024 5:51

În loc de zone verzi, Primăria plantează bolovani, stânci şi pietre!

2009: în buricul Neptunului, administraţia publică locală de la acea vreme inaugura prima „lucrare de peisagistică“, realizată de „specialişti în domeniu“: câteva pietre ceva mai măricele, urcate una peste alta, trei plante firave şi câţiva palmieri, toate aşezate în intersecţia din centrul staţiunii. „Lucrarea“ era menită, după cum afirmau oficialităţile de la Primărie, să cosmetizeze staţiunea şi, implicit, aceasta să „îşi recapete popularitatea de care s-a bucurat cu ani în urmă“.

2014: în unicul parc din Mangalia, cel din faţa Sanatoriului Balnear, se reiau „lucrările peisagistice“. Pietre, puse unele peste altele sau în cerc (unele dintre acestea cu câteva floricele în interior), care se doresc un punct de atracţie, dar şi un element de înfrumuseţare a zonei. Din păcate, cum acesta este singurul parc în care locuitorii oraşului pot căuta un pic de linişte, credem că, în locul dolmenelor ce se iţesc la tot pasul, mai indicaţi ar fi fost pomi şi arbuşti ornamentali, într-un oraş şi aşa văduvit de spaţii verzi.

Un punct în minus îl constituie desfiinţarea „labirintului“ viu din zona destinată copiilor. Cum leagănele, toboganele şi celelalte ringhişpiluri montate acum patru ani s-au perimat definitiv, devenind inutilizabile pentru cei mici, centrul atracţiei rămăsese labirintul verde, unde aceştia puteau alerga în voie. Tufele au fost smulse, acum câteva săptămâni, în locul lor fiind plantat tot un cerc „druidic“, din piatră, un real pericol pentru copiii care ar fugi prin preajmă-i şi s-ar împiedica de bolovani.

O altă decizie, cel puţin nefericită, este aceea a desfiinţării gardului de protecţie ce delimita parcul copiilor. Acesta avea, în primul rând, rolul de a nu îngădui trecerea maidanezilor în perimetru. În prezent, câinii au „liber“ pe spaţiul verde şi pe nisipul în care se joacă, fără griji, micuţii. Din păcate, promisiunile administraţiei publice locale potrivit cărora terenul de golf, ce nu a fost folosit decât ca depozit de mizerie, bălţi şi buruieni, va fi desfiinţat şi redat celor mici, s-au dovedit deşarte.

În ceea ce priveşte „moda“ pietrelor, mai rămâne de spus faptul că aceasta a lovit toată Mangalia: pe faleză, în port, chiar şi în mini-parcul de lângă Geamie, stânci frumos aranjate sau aruncate la întâmplare, alcătuiesc noi şi noi „lucrări peisagistice“…

Cum arată alte parcuri din România

Vaslui…

Cernavodă…

Câmpulung…

1 thought on “În loc de zone verzi, Primăria plantează bolovani, stânci şi pietre!

Comments are closed.