24 noiembrie 2024 0:19

În timp ce primăria pune dale și borduri pe un trotuar ce nu duce nicăieri, Cartierul Coloniști rămâne, în continuare, ultimul pe lista priorităților administrației locale!

De mai bine de șase luni, „Ediția de Sud” postează, periodic, fotografii cu străzile și trotuarele abandonate din Cartierul Coloniști, încercând să sensibilizeze autoritățile, astfel încât lucrările să fie reluate și finalizate. La rândul lor, cetățenii din zonă, reclamă nepăsarea primăriei vizavi de soarta lor. Sunt nevoiți, zilnic, să străbată întreg Cartierul, direct pe stradă – copii, adulți, bătrâni, ce ocolesc trotuarele ajunse adevărate tranșee de pământ și buruieni. Șoferii trebuie să fie extrem de atenți, mai ales că în zonă funcționează o școală și o grădiniță.

La ultima ședință a Consiliului Local, o parte a aleșilor au susținut că primesc, zilnic, telefoane de la locuitorii din Coloniști, nemulțumiți de faptul că zona lor a fost uitată, în timp ce, un trotuar ce duce absolut nicăieri (cel paralel cu strada Poliției) este pavat cu dale și borduri, realizate din banii primăriei. Mai mult, au spus consilierii cu pricina, le-au fost aduse la cunoștință două sau trei cazuri de accidente mortale (!), cauzate, se pare, de debandada instalată în traficul din Cartierul Coloniști.

Primăria aruncă, în continuare, vina pe cel ce a câștigat licitația, deși, cu siguranță, la numărul mare de specialiști ai instituției publice, ar fi fost bine să se găsească un cap luminat care să vină cu o soluție la problemă. Fie anularea licitației, fie realizarea investiției din banii primăriei – aceiași cu care se pavează un trotuar ce duce fix nicăieri – sau orice altă soluție pe care o armată de amploaiați la stat nu au fost în stare să o rezolve de mai bine de jumătate de an.

Vă prezentăm o nouă serie de fotografii din Coloniștiul abandonat, dar și cu mostre ale lucrării temeinice ce are loc la intrarea în europeanul oraș Mangalia:

Drumul spre nicăieri…..

… vs. Cartier Coloniști.