9 mai 2024

Inconștiență în pragul nebuniei: un individ a dat foc intrării unui club din Costinești!

Un bărbat de circa 23 de ani a fost surprins de camerele de supraveghere cum pune foc, intenționat, la intrarea într-un club din Costinești. Acesta fuge, apoi, fără să se uite în urmă. Mai mulți tineri sting focul, în urma lui.

Iată ce a transmis IPJ Constanța:

În urma apariției unor imagini în mediul online, cu privire la un bărbat, care ar fi incendiat o porțiune din gardul unui club din stațiunea Costinești, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:

La data de 24 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești au fost sesizați, de un bărbat, de 36 de ani, cu privire la faptul că un bărbat, de 23 de ani, ar fi dat foc unei porțiuni din gardul care delimitează accesul în clubul pe care acesta îl administrează.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.

Incendiul a fost lichidat în scurt timp, fără intervenția pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, cercetările fiind continuate, de polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.