27 noiembrie 2024 7:48

IPS Constanța urează elevilor și profesorilor un an școlar plin de reușite și împliniri!

Astazi, 10 septembrie a.c., marcăm  o zi emoționantă, în care, după o bine-meritată vacanță, copiii se gândesc că vor ajunge într-un loc care le oferă o lume a cunoașterii, a experiențelor, chiar dacă vor veni din nou dimineţile în care se vor trezi mai devreme.

Pentru unii, este o primă experienţă, un început de drum, o ocazie de a întâlni noi colegi sau prieteni. Pentru alţii, e un moment în care sunt reluate lecțiile și vechile activități, în procesul de formare și informare.

Pentru dumneavoastră, cadre didactice, este o continuare a procesului educativ, în care le sunteți alături elevilor, îi ajutați să devină adulți responsabili și implicați și îi îndrumaţi în pregătirea lor pentru viaţă.

Pentru părinţi, începutul anului școlar marchează o perioadă în care susținerea copiilor este prioritară, dar reprezintă, în același timp, și un moment de rememorare a propriei copilării.

Începem un nou an școlar împreună, elevi, cadre didactice, părinţi, poliţiști, în care ne dorim ca, după emoția de astăzi, colaborarea școală – familie – poliție să reînceapă, cu implicare și încredere, astfel încât, eforturile noastre să le asigure copiilor un mediu sigur.

Vouă, elevilor, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța vă urează să aveți parte de un an plin de reușite, cu rezultate foarte bune și provocări depășite cu succes. Vă garantăm că, printre cei care vă oferă sprijin, siguranță și înțelegere, ne aflăm și noi, polițiștii. Când nu știți ceva, întrebați-ne, când aveți o problemă, apelați cu încredere la noi, când vreți să ajutați pe cineva și nu reușiți singuri, vă vom ajuta și noi!

Stimate cadre didactice, atât obiectivul nostru, cât și al dumneavoastră, este acela de a oferi o educație sănătoasă copiilor, dincolo de informațiile din manuale sau din programa școlară, prin transmiterea valorilor de corectitudine, toleranță și respect.

Pentru dumneavoastră, părinți, mesajul nostru este că vă vom sprijini în efortul de a le fi aproape copiilor, de a le cunoaște dorințele și preocupările. Ei au nevoie de atenție, de protecție și de îndrumare și de aceea, printre cele mai importante lucruri pe care le putem oferi sunt timpul și deschiderea noastră.

Vă asigurăm că vă vom fi alături, în apropierea unităților de învăţământ, pe traseele către școală și spre casă, astăzi observându-ne alături de dumneavoastră, când peste 150 de polițiști din cadrul IPJ Constanța au fost prezenți la deschiderea anului școlar 2018/2019.

Vom concepe și desfășura programe și activități de informare și prevenire, vom fi la întâlniri cu elevii şi le vom spune cum să acţioneze atunci când sunt puşi în situații dificile pe stradă, la şcoală, când sunt singuri acasă sau folosesc internetul.

Sperăm ca această zi să rămână o frumoasă și puternică amintire. Vă urăm tuturor un an școlar plin de reușite și împliniri și vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate de colaborare, ca parteneri în procesul de educație.