24 noiembrie 2024 2:50

ISJ Constanța pregătește examenul de bacalaureat național 2020, în colaborare cu Universitatea Ovidius din Constanța

 

Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în parteneriat cu Universitatea Ovidius Constanța, organizează în această perioadă lecții online de pregătire pentru examenul de bacalaureat național 2020.
Inițiativa face parte din seria de activități prevăzute în protocolul de colaborare interinstituțională și urmărește sprijinirea elevilor în parcurgerea programei școlare pentru bacalaureat, în această perioadă de izolare impusă de situația epidemiologică înregistrată la nivel național.
Înscrierea se realizează în baza unui formular pus la dispoziție de către fiecare facultate, având în vedere disciplinele la care se suțin probe de examen, în baza unui program bine stabilit. Lecțiile se derulează prin intermediul platformei WebEx, sub formă de webinarii.
Inițiativa Universității Ovidius din Constanța contribuie în mod consistent la dezvoltarea competențelor necesare finalizării parcursului educațional preuniversitar pentru tinerii din clasele terminale. Salutăm expertiza cadrelor didactice din mediul universitar care vine să completeze în această perioadă efortul colegilor noștri de la catedră în direcția pregătirii suplimentare a elevilor, astfel încât examenul de bacalaureat să fie privit de către absolvenții noștri cu încredere a afirmat domnul Inspector Școlar General prof. Sorin Mihai.