24 noiembrie 2024 4:41

Iulian Constantin Soceanu, noul primar al oraşului Techirghiol, promite o vară plină de evenimente!

soceanuIulian Constantin Soceanu (PNL) este noul primar al oraşului Techirghiol. În cursul zilei de ieri, la sediul Grădinii Botanice din oraş, acesta a depus jurământul în prezenţa subprefectului Levent Mustafa, alături de cei 15 colegi ai săi din Consiliul Local, repartizaţi astfel: nouă aleşi PNL, patru PSD şi câte unul de la UDTTMR şi PRM. Totodată, cu 13 voturi „pentru“ şi două „împotrivă“, Florin Zisu (PNL) a fost desemnat drept noul viceprimar al oraşului Techirghiol.

Comisia constituită pentru verificarea dosarelor fiecărui ales local în parte a constatat că nu este vorba despre niciun fel de incompatibilitate în ceea ce îi priveşte pe cei 15 consilieri, astfel încât, fiecare dintre aceştia a fost validat şi a putut depune jurământul de credinţă pe Constituţie.

La rândul său, Iulian Constantin Soceanu a depus jurământul de credinţă, adăugând, totodată, că mulţumeşte tuturor cetăţenilor oraşului, indiferent de opţiunea electorală pe care a avut-o, fiecare, pe 5 iunie: „Le mulţumesc tuturor celor ce mi-au acordat încrederea, dar şi celor care nu m-au votat la acest scrutin. Le promit că nu îi voi dezamăgi şi că îmi voi respecta întreaga platformă politică pe care am propus-o în campanie, astfel încât, la sfârşitul celor patru ani, să le dovodesc că promisiunile mele vor fi onorate“, a declarat, pentru „Ediţia de Sud“, Iulian Soceanu.

Pentru începutul mandatului său, primarul spune că doreşte să treacă, cu bine, de sezonul estival, care se anunţă unul plin de evenimente: „Începând din acest week-end, la Techirghiol are loc cea de a XV-a ediţie a Festivalului de Muzică Uşoară pentru Copii „Glasul Speranţelor“. Pe 11 iulie vom deschide, oficial, Complexul de Agrement al oraşului, pentru ca, la finele lunii iulie, să inaugurăm finalizarea proiectului de modernizare, pe fonduri europene, a străzilor din localitate. Pe 20 august vom organiza Zilele Oraşului Techirghiol… Va fi o vară plină, în timpul căreia vom demara şi procedurile de depunere a mai multe proiecte pe fonduri europene, cu ajutorul cărora să dăm un plus de valoare localităţii noastre“, mai spune Iulian Soceanu.

t