3 decembrie 2024 20:40

Joia viitoare are loc un exercițiu de ALARMARE a populației. Ce transmite Primăria Mangalia

Sirena

Primăria Municipiului Mangalia informează populația că, în conformitate cu Planul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, joi, 29 august 2024, între orele 10:00 – 11:00, se va desfăşura un antrenament/exrecițiu de alarmare publică.

Reprezentanții Compartimentului pentru Situaţii de Urgenţă și Protecție Civilă Mangalia precizează că activitatea de alarmare a populației, în actualul context geopolitic, este o simulare și include verificarea sirenelor pentru introducerea semnalului de ALARMĂ LA DEZASTRE.

Pe parcursul derulării activităților specifice, reprezentanții administrației publice locale vor verifica schema de înștiințare, avertizare și alarmare, fluxul informațional și planul de evacuare al localității, în cazul în care s-ar putea confrunta cu situații de urgență.

În cadrul acestui exercițiu, va fi activat sistemul de alarmare, compus din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele, care poate anunța pericolul produs de dezastre naturale.