Liderul Sindicatului Liber „Navalistul”, Laurenţiu Gobeajă: „Concedierile de la Damen nu se justifică, în contextul în care numărul salariaţilor s-a redus în mod natural!”
Situaţie dramatică şi surprinzătoare la Şantierul Naval Damen din Mangalia. Dramatică, deoarece, deşi numărul angajaţilor se reduce tot mai mult, prin pensionări şi plecări către joburi mai bine plătite în afara graniţelor ţării, decizia concedierii se menţine. Surprinzătoare, întrucât însuşi un membru al familiei Damen a acceptat aceste concedieri. Este vorba despre fostul director al Diviziei Resurse Umane, adus după preluarea companiei de către olandezi de la Şantierul Damen Galaţi, la Şantierul Damen Mangalia, Florin Spătaru, promovat, recent, ministru al Economiei. Decizia acestuia de parafare a concedierii vine în opoziţie cu hotărârea fostului ministru al Economiei, Virgil Popescu care a declarat că nu este de acord ca navaliştii de la Mangalia să fie concediaţi.
Aşadar, deşi a plecat recent de la Şantierul Naval damen Mangalia, unde, cu siguranţă, va reveni după ce nu va mai fi ministru, Florin Spătaru parafează aceste concedieri care vor afecta şi mai mult activitatea companiei.
Compania Damen a trimis o notificare prin care a anunţat aceste concedieri, invocând mai multe motive printre care pandemia de coronavirus, numărul scăzut de cereri de construcţii de nave la nivel internaţional, criză care, potrivit estimărilor, s-ar încheia abia peste 2 ani, în cel mai fericit caz. Până atunci, la Mangalia, pentru anul în curs vor mai rămâne de executat 5 proiecte dintr-un contract de 17, constând în montarea de instalaţii de reducere a noxelor pentru nave de transport produse petroliere. De asemenea, activitatea şantierului se va baza pe lucrări de reparaţii, şansele pentru obţinerea unui proiect de construcţie de la zero a unei nave fiind reduse, în condiţiile în care la nivel internaţional cererea este mai mică.
În opinia liderului Sindicatului Liber „Navalistul”, Laurenţiu Gobeajă aceste concedieri nu se justifică. „Iniţial, se decisese printr-o hotărâre AGA din data de 05.11.2021 că vor fi concediaţi 96 de salariaţi. Ulterior, la data de 20.12.2021 a fost convocată o nouă AGA, a cărei hotărâre nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial, care face referire la disponibilizarea a 65 de persoane. După cum se ştie, sindicatul a organizat proteste atât la Mangalia, cât şi în Capitală, în faţa Ministerului Economiei. Am emis adrese către minister prin care am precizat că nu se impune concedierea salariaţilor, iar ministrul interimar Virgil Popescu ne-a transmis că la un număr de 2.200 de angajaţi, câţi erau la sfârşitul anului 2021, ar trebui să rămână 1.880. Iată, că în prezent, şantierul mai are 1.790 de angajaţi, deci numărul acestora s-a redus în mod natural prin pensionări şi plecări către alte servicii mai bine plătite, astfel că nu se mai impun concedierile. Este regretabil faptul că tocmai actualul ministru, plecat de la acest şantier, rămâne ferm în decizia disponibilizărilor. Doresc să mai precizez faptul că soluţii există, de exemplu am relocat până acum 48 de salariaţi (mecanici, sudori, electricieni etc.) de la o divizie la alta, lucru care s-ar putea face în continuare. Mai mult decât atât, este puţin nefiresc să dai afară proprii angajaţi, în condiţiile în care au fost aduşi peste 40 de cetăţeni vietnamezi, alte câteva zeci de persoane detaşate de la Şantierul Naval Damen Galaţi şi subcontractori. Repet, concedierile nu se justifică şi chiar dacă demersurile noastre nu vor fi soluţionate pozitiv, vom continua să căutăm soluţii pentru menţinerea forţei de muncă”, a declarat pentru Ediţia de Sud, liderul de sindicat, Laurenţiu Gobeajă.
Adresa nr. 73 din 01.10.2021 catre M. Economiei si SN2Mai SA
damen3