27 noiembrie 2024 7:17

Luptatorii profesionişti de kickboxing din România, în confruntare directă cu cei din Republica Moldova, în ringul de la Tuzla

Clubul Sportiv „Juniorii Tuzla” anunţă una dintre cele mai aşteptate competiţii ale verii, aducând în ring noua generatie de luptatori profesionişti şi promovând sportul de performanta în rândul tinerelor generaţii.

Cea de-a treia editie a Cupei “Juniorii Tuzla”, va avea loc in perioada 24 – 25 iulie 2015, in localitatea Tuzla, din judetul Constanta, si ca in fiecare an, isi propune sa reaminteasca publicului larg importanta sportului in cresterea si dezvoltarea armoniasa a celor mici, dar si frumusetea performantei si fairplay-ul unei competitii sportive.

Ineditul competitiei din acest an va fi includerea pentru prima data a unei gale de profesionisti, in cadrul careia se vor confrunta luptatori profesionisti din Romania cu cei din Republica Moldova. Asadar, competitia de anul acesta reprezinta o premiera pentru clubul constantean, dar si o ocazia pentru turistii veniti pe litoral, de a lua parte la unul dintre cele mai incitante competitii sportive din aceasta vara.

Cupa “Juniorii Tuzla” va debuta cu o conferinta de presa, ce va avea loc pe data de 24 Iulie 2015, la ora 16:00, in incinta Aqua Park Eforie. In aceeasi zi, dupa intalnirea cu jurnalistii, incepand cu orele 18:00, organizatorii anunta deschiderea cantarului oficial dedicat sectiunii de amatori, acolo unde ii vom cunoaste pe cei mai tineri luptatori de kickboxing ale cluburilor din Romania.

Meciurile de la sectiunea de amatori, se vor desfasura sambata, 25 Iulie 2015, incepand cu orele 09:00. Participantii la aceasta sectiune, se vor putea bucura atat de premii constand in echipamente sportive, cat si de o multime de premii-surpriza, organizatorii incercand sa ii rasplateasca pe toti care si-au depasit teama de a intra in ring.

Cel mai asteptat moment al editiei de anul acesta este gala de profesionisti ce va debuta in aceeasi zi, incepand cu orele 21:00. Iubitorii sportului de contact se vor putea bucura de o seara plina de emotii deoarece in lupta pentru aur, vor urca in ringul de la Tuzla, luptatorii romani intr-o confruntare directa cu luptatorii veniti din Republica Moldova.

Organizatorul Cosmin Buzoiu si clubul sportiv condus de acesta, promit un eveniment sportiv de care se vor putea bucura atat pasionatii de kickbox, dar si turistii care isi doresc un altfel de weekend la malul marii.

Eveniment sustinut de autoritatile locale – Primaria si Consiliul Local Tuzla.