Mafia şpăgilor din Primăria Mangalia (II): Stenograme halucinante: „Bă, ăştia n-au scupule, bă! Au, mă, filiera bine pregătită! Adică totu-i pe faţă, mă!”

La fix o lună de la alegerile locale, mai exact, la data de 9 iulie 2024, Mangalia era zguduită de vestea că mâna dreaptă, umbra, dirijorul patronului Primăriei Mangalia SRL, Cristian Radu, pe numele său, Dorinel Colgiu era prins în flagrant în apropierea Oficiului Poştal, unde maşina sa a fost oprită în trafic de către procurorii DNA Constanţa.
Sub scaunul din dreapta faţă al maşinii se „odihnea” confortabil o pungă în care se afla suma de 60.000 lei, bani pe care Colgiu îi primise cu doar câteva minute în urmă de la un intermediar, coinculpat în dosarul penal de trafic de influenţă.
Continuăm seria mecanismului prin care angajaţi din Primărie şi din Poliţia Locală au făcut, în 12 ani, averi de neînchipuit din şpăgile cerute, cu tupeu, de la agenţii economici pe care refuzau să-i lase să intre în legalitate. Astfel, nu le eliberau autorizaţii şi nici avize, NU o fac nici în prezent, singura diferenţă este că nu mai cer şpăgi, pentru că se tem de „brăţări” şi de „răcoare”.
În prezent, mecanismul este altul, refuzul eliberării documentelor prin care întreprinzătorii să funcţioneze legal, rezilierea de contracte, aplicarea a sute de amenzi de către Poliţia Locală, astfel că, în medie, fiecare agent economic a colectat 10 amenzi…
După arestarea lui Colgiu, la data de 11 iulie 2024, doi agenţi economici au formulat denunţ la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, prin care au sesizat faptul că în cursul lunii iunie 2024, i –a fost remisă suma de 55.000 de lei, în două tranşe, lui Dorinel Colgiu pentru ca acesta să intervină pe lângă funcţionari din cadrul Primăriei Mangalia să elibereze un aviz al programului de funcţionare pentru o societate din localitate. Sesizarea a făcut obiectul Dosarului Penal nr. 63/9/P/2024.
La data de 31.07.2024, un alt agent economic a formulat un denunţ la DNA Constanţa prin care a sesizat faptul că în cursul lunii mai 2024, Colgiu i-a solicitat suma de 3.000 euro pentru ca afaceristul să efectueze acte de comerţ la două puncte de lucru ale societăţii pe care o deţine în staţiunile Venus şi Jupiter, fără autorizaţie „Aviz program de funcţionare” emisă de Primăria Mangalia şi, implicit, fără să fie controlat de către Poliţia Locală Mangalia. Pentru această sumă, Colgiu urma să intervină la conducerea Poliţiei Locale, astfel încât societatea să nu fie controlată şi sancţionată. În urma acestei sesizări, s-a întocmit Dosarul Penal nr 66/9/P/2024.
Cele două cauze au fost reunite prin Ordonanţa din data de 01.08.2024 cu cauza nr. 172/2/P/2024 (respectiv dosarul de trafic de influenţă în care era cercetat Colgiu), cercetările fiiind continuate în cauza nr 172/2/P/2024.
Tariful cerut de Colgiu, cel care a dirijat întreaga operaţiune ŞPAGA, per sezon estival, era 15.000 euro, „beneficiul” agenţilor economici fiind „ca să avem linişte, să funcţionăm vara respectivă”, după propriile declaraţii date în faţa procurorilor.
Banii treceau din mâinile administratorilor strânşi cu uşa în mâinile unor angajaţi ai Primăriei, apropiaţi de Colgiu, dar nu numai.
Iată, un fragment din convorbirile purtate, la diferite intervale de timp, între un coinculpat şi un martor denunţător, de multe ori cu radioul din maşină dat la maximum:
M: Auzi, mă?
C: A?
M: Aseară, iar a venit locala la mine
C: Am fost azi şi i-am zis, a treia oară a venit la om şi i se blochează conturile (n.r. se referă la Colgiu şi la faptul că i-a transmis acestuia că o nouă sancţiune din partea Poliţiei Locale va conduce la blocarea conturilor societăţii). A venit la mine, aşa i-am zis io, a venit că i se blochează, ce facem? Şi dăm un răspuns, nu merge, să ştie omu. Face 2 firme, face 5 firme, râdea, ştii?
M: Acuma n-are răspuns, vrăjeală. Da’ ca să tragi de ei, haide domle, hai te rog, hai te rog, stilul lor.
C: Da da da
M: Îţi bagă săbii, îţi bagă săbii întruna în tine.
În continuare, cei doi vorbesc despre un alt agent economic care, deşi cotizase şi făcuse pe plac autorităţilor publice locale, în sensul că le-a satisfăcut diferitele doleanţe financiare, a fost „răsplătit” cu 5 amenzi.
C: Da, 5 amenzi are.
M: Bă, ăştia n-au scupule, bă. Bă, dacă mă blochează?
C: Nu te blochează, nu te blochează. Nu, ăsta e cam singurul care are cuvânt (n.r.se referă la Colgiu).
M: Atuncea, bă, că rămăsese să-ţi dau un răspuns, joi, vineri, zi-i băiatu s-a hotărât, e ok.
C Bă, da mă mir, bă, de atâţia ani, nu a căzut nimeni
M: Au, mă, filiera bine pregătită!
C: N-au filieră, n-au, nu cred eu că…
M: Nu crezi?
C: Îi ţin oamenii în braţe.
M: Îi ţin, mă, păi de-asta zic
C: E răsuflată, mă, toată lumea ştie, hai, mă, ce filieră, au, mă. Îi ţine lumea grav rău de tot.
M: Îi ţine în braţe, da.
C: Adică totu-i pe faţă, mă.
M: Toată lumea, da. Gândeşte-te că sunt şi de 12 ani la putere şi s-au…
C: Închegat
M: Închegat, exact.
C: Ăia slabi i-au eliminat, tot au dat afară din Primărie şi au rămas…
M: Au rămas ăştia cu tupeu. Da.
Mecanismul l-am mai explicat, operaţiunea „ŞPAGA” incluzând atât angajaţi ai diferitelor direcţii din Primărie, conducerea Goldterm, cât şi ai Poliţiei Locale care avea un rol hotărâtor. Poliţia Locală decidea, în funcţie de ordinele primite, cine lua amendă, cine era păsuit şi pentru cine „se închideau ochii”, dar nu gratuit, nu, ci contra a mii şi chiar zeci de mii de euro!
Toate aceste fapte de natură penală ale funcţionarilor Primăriei Mangalia nu sunt doar de trafic de influenţă şi luare de mită, ci şi constituire de grup infracţional organizat, deoarece au pus la cale o metodă bine clarificată şi respectată, cu sfinţenie, respectiv de colectare a unor sume mari de bani de la agenţii economici, cărora nu li se eliberau documente pentru a funcţiona legal.
Alineatul 6 al art. 367 din Codul Penal defineşte această infracţiune: „Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.
Cu toate că la nivel local, erau de notorietate aceste practici chiar şi în rândul cetăţenilor care nu derulează afaceri, iată, că abia la data de 9 iulie 2024, s-a “spart caracatiţa”, aşa cum, corect a punctat procurorul-şef DNA Constanţa, Mihai Alexandru Stanciu, cel care a şi pledat în sala de judecată pentru arestarea preventivă a lui Colgiu.
Vom reveni.