23 noiembrie 2024 22:27

Medici noi la Spitalul municipal Mangalia

În următoarele luni, la Spitalul municipal Mangalia vor veni trei medici specialişti în domenii deficitare, cum ar fi cardiologie, radiologie şi neo-natologie. Managerul unităţii medicale, dr. Liviu Mocanu, a declarat, în acest sens, că în cursul lunii februarie îşi va începe activitatea medicul specialist în cardiologie. „Va lucra pentru spitalul nostru cu normă întreagă şi îi vom oferi toate condiţiile necesare desfăşurării activităţii în condiţii optime. Printre altele, medicul cardiolog va putea aplica un diagnostic precoce a infarctului miocardic acut, precum şi medicaţia pentru iniţierea tratamentului”, a explicat dr. Mocanu. Potrivit acestuia, începând cu luna martie, Spitalul din Mangalia va beneficia şi de serviciile unui medic radiolog. „Am făcut demersuri la Primărie pentru a ne ajuta să achiziţionăm un mamograf, care va fi instalat în locul fostului cabinet de radiologie, din Policlinică. Peste tot, în ţară, se derulează programe pentru depistarea rapidă a cancerului mamar. Din acest an, chiar de la nivel guvernamental s-a iniţiat un proiect în acest sens”, a mai spus managerul Spitalului municipal. În privinţa Secţiei de Neo-Natologie, dr. Mocanu a precizat că a făcut demersuri la Ministerul Sănătăţii pentru achiziţionarea unui număr de 3-4 incubatoare. „Din păcate, suntem un pic îngrijoraţi că a scăzut numărul de naşteri la Spitalul din Mangalia. De aceea, intenţionăm să asigurăm o linie de gardă pe Obstetrică-Ginecologie pentru a creşte gradul de încredere a pacientelor în asistenţa profesionistă (medic obstetrician). Totuşi, este foarte dificil să găsim numărul minim de 5 medici pentru deschiderea acestei linii de gardă. Cei mai mulţi specialişti în domeniu preferă mediul privat pentru că au venituri mai mari şi riscuri mai mici în privinţa vulnerabilităţilor legale”, a completat dr. Mocanu. El a explicat că încearcă să aducă unul-doi medici care să locuiască în Mangalia şi să poată efectua gărzi la domiciliu. Primul dintre aceştia va profesa la Spitalul Mangalia începând cu luna iunie. „Primarul Mangaliei ne-a asigurat că va face demersuri pentru asigurarea de locuinţe pentru cadrele medicale care profesează la spitalul nostru. Odată soluţionată problema locuinţei, vom putea atrage medici noi inclusiv pe Obstetrică-Ginecologie”, a mai spus managerul unităţii medicale.

O altă noutate la Spitalul municipal este că, începând cu luna aprilie, la Computerul Tomograf pot efectua investigaţii medicale şi persoanele care se prezintă cu bilete de trimitere. Până acum, de serviciile CT puteau beneficia doar cei internaţi în spital.