24 noiembrie 2024 2:32

Membrii PC Mangalia şi-au spus păsurile primarului Radu

Membrii PC Mangalia s-au întâlnit, astăzi, în staţiunea Venus, cu edilul oraşului, Cristian Radu. Întâlnirea, organizată de membrii PC, s-a dorit o dezbatere pe marginea problemelor Mangaliei lui 2014, în special acum, în prag de sezon estival. „Am discutat despre dificultăţile de zi cu zi ale cetăţenilor, despre situaţia câinilor fără stăpân, lipsa locuinţelor pentru tineri şi despre preţul prea mare al apei potabile. Ne-a interesat şi ce măsuri a luat primăria cu privire la clădirile aflate în paragină în staţiuni şi care strică aspectul sudului litoralului“, ne-a declarat Sorin-Mihai Halibei, vicepreşedinte PC Mangalia. Primarul urbei a promis că se va apleca asupra problemelor semnalate de membrii Partidului Conservator.

Una dintre iniţiativele propuse administraţiei este un proiect de voluntariat, prin care peciştii din Mangalia să vină în sprijinul cetăţenilor vârstnici şi elevilor, asigurând traversarea acestora, în siguranţă, în zonele cu trafic intens, la orele de vârf.