22 noiembrie 2024 7:11

Modernizarea DJ 393, tronsonul Techirghiol – Arsa, intră în linie dreaptă. Ce spune președintele CJC, Mihai Lupu, despre stadiul lucrărilor

Mihai Lupu

Mihai Lupu

În baza Ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 1473/2022 privind aprobarea listei obiectivelor de investiții și sumele alocate acestora pentru finanțarea Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, astăzi a fost semnat contractul privind alocarea unei finanțări din bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în sumă totală de 96.594.295,02 lei, pentru realizarea obiectivului de investiții “Modernizarea DJ 393, tronson Techirghiol – Arsa”.

Astfel, părțile semnatare, respectiv Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Constanța, prin Consiliul Județean Constanța, își asumă realizarea acestui proiect vital pentru județul nostru. Contractul de finanțare este valabil până la 31.12.2026, termen în care se va realiza finalizarea obiectivului de investiții. În funcție de prevederile bugetare aprobate anual cu această destinație, durata contractului de finanțare poate fi prelungită cu maximum 2 ani, fără a depăși data de 31 decembrie 2028.

“Astăzi am semnat contractul de finanțare pentru această investiție mult așteptată de comunitatea locală, ce va contribui la îmbunătățirea condițiilor de trafic și va reduce aglomerația în zona de Sud a județului Constanța. Mă bucur nespus că, în sfârșit, după numeroase eforturi, analize și demersuri, am reușit să deblochez acest proiect esențial ce va deschide noi posibilități pentru dezvoltarea economică și socială a județului Constanța.

Prin înființarea acestei rute ocolitoare de aproximativ 23 de kilometri, se va facilita circulația și se va descongestiona rețeaua rutieră existentă, având un impact pozitiv asupra mobilității locale.

Îmi exprim recunoștința către reprezentanții Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în special domnului ministru Adrian-Ioan Vestea, pentru sprijinul neîntrerupt și pentru faptul că a înțeles importanța acestei investiții pentru județul nostru.

Contractul de finanțare, semnat între Ministerul Dezvoltării și Consiliul Județean Constanța, valabil până la 31 decembrie 2026, reprezintă o obligație fermă și oferă un cadru de lucru solid pentru finalizarea proiectului, inclusiv punerea acestuia în funcțiune, în conformitate cu prevederile legale.

Cu siguranță, această inițiativă va transforma infrastructura județului Constanța și va aduce beneficii durabile comunității. Mulțumesc tuturor celor implicați în realizarea acestui proiect vital pentru viitorul nostru!” – Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.