Noul preşedinte executiv al PSD Mangalia, av. Paul Foleanu: „Trebuie înfiinţată o regie autonomă care să execute lucrări de construcţii şi gospodărire la cele mai mici preţuri”
Duminică, 14 iunie ac, filiala Mangalia a Partidului Social Democrat şi-a ales noua structură de conducere. În urma rezultatelor scrutinului, funcţia de preşedinte executiv i-a revenit consilierului local, av. Paul Foleanu care ne-a dezvăluit care este drumul pe care organizaţia îl va parcurge în perioada ce va veni. În acelaşi timp, a făcut referire la pregătirea alegerilor locale de anul viitor, dar şi la proiectele pe care le consideră benefice municipiului.
În calitate de consilier, spuneţi-ne cum vedeţi că se desfăşoară lucrurile în Mangalia, având în vedere că sunteţi direct implicat în luare decizilor pentru comunitate?
Din păcate, lucrurile nu merg deloc bine. Se consumă foarte mulţi bani pe lucruri inutile. Tocmai de aceea, se impune o schimbare radicală a gestionării banului public. Va trebui înfiinţată o regie autonomă care să se afle în subordinea Consiliului Local Mangalia. Aceasta trebuie să aibă angajaţi proprii, exclusiv din Mangalia, care să execute cât mai multe lucrări necesare în oraş. În acest fel, nu se va mai apela la firme din exterior. Mă refer la lucrări de salubritate, construcţii/reparaţii la obiectivele publice şi spaţii verzi, pentru care, în prezent, se cheltuiesc sute de miliarde de lei. În acelaşi timp, toate taxele şi impozitele plătite de către cetăţeni vor fi direcţionate către această regie care va executa lucrările menţionate la cele mai mici preţuri.
Care este strategia PSD Mangalia pentru perioada următoare?
Prioritară este infuzia de cetăţeni din Mangalia, mă refer la intelectuali, maiştri şi muncitori, în general oameni din toate categoriile socio-profesionale. Organizaţia noastră trebuie revigorată rapid. Pe de altă parte, în cel mult patru luni vor avea loc alegeri la organizaţiile de femei, tineret şi pensionari, astfel că lucrurile se vor aşeza.
Când începeţi pregătirile pentru viitoarele alegeri?
Le-am început deja. Obiectivul nostru este să câştigăm alegerile locale de anul viitor, iar pentru aceasta, trebuie să ne mobilizăm şi să muncim susţinut. Trebuie să formăm, rapid, o echipă mare şi puternică pentru a putea prelua, anul viitor, administrarea municipiului.