2 mai 2024

„Nu le putem spune „sărmanii copii“, ci trebuie să facem ceva, concret, pentru a le veni în ajutor”: Asociația Iulia Andreea Movilă vrea să înființeze o nouă bibliotecă pentru micuții de la țară

Asociaţia Umanitară Iulia Andreea Movilă a reuşit, în cursul anului trecut, să înfiinţeze, din fonduri proprii, o biblioteca ultradotată în satul Moşneni, comuna 23 August. Pentru a veni în sprijinul micuţilor dintr-o altă localitate, Pecineaga, Asociaţia doreşte să demareze un nou proiect, acela de înfiinţare a unui centru de zi, unde copiii mai puţin favorizaţi din comună să poată să înveţe să scrie şi să citească. Ideea i-a venit preşedintelui Asociaţiei Umanitare Iulia Andreea Movilă, Rodica Movilă, care ne-a povestit cum a „descoperit“ un caz cutremurător, ce a determinat-o să ia iniţiativa înfiinţării centrului:

„Este vorba despre o familie cu patru copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani, o fetiţă şi trei băieţi. Niciunul nu a fost, nicio zi, la şcoală. Am încercat o conversaţie cu Denisa, aşa se numeşte fetiţa, dar am constatat ca este ruptă de realitate. Nu cunoaşte lucruri elementare, culori, vârstă, nu poate face diferenţa între zi şi noapte. În clipa aceea am înţeles că nu le pot spune „sărmanii copii“, ci trebuie să fac ceva, concret, pentru a le veni în ajutor. Am luat legătura cu preotul paroh din Pecineaga, Gabriel Firoi şi cu Monica Dănătescu, cadru didactic al grădiniţei din localitate, ambii buni cunoscători ai comunităţii locale. Împreună, am încercat să găsim cea mai bună soluţie pentru cei mici. Financiar, ne-am dat seama că este imposibil să înfiinţăm un centru de zi, dar am încheiat un contract de colaborare cu Şcoala Gimnazială nr. 1 Pecineaga, pentru o sală de clasă, pentru care vom achiziţiona tot ceea ce este necesar pentru o bibliotecă similară celei de la Moşneni. Aici vom desfăşura şi activităţi pentru toţi copiii care nu au reuşit să ajungă nici la grădiniţă şi nici la şcoală“.

Potrivit preşedintelui asociaţiei, copiii care nu au mers niciodată la şcoală urmează programa de grădiniţă, pas cu pas, până când vor putea citi şi scrie. Elevii care, din diferite motive, sunt în pragul abandonului şcolar, sunt ajutaţi acolo unde întâmpină probleme. „Lucrăm deja cu un număr de 32 de copii. Încă de la primele şedinţe am remarcat doi dintre copii, extrem de serioşi şi dornici să-şi depăşească condiţia. De exemplu, Gabriel, un băiat de 15 ani, care nu a fost deloc la şcoală, a aflat de activităţile noastre. S-a dus, singur, la primărie şi a cerut să fie ajutat să îşi facă buletin, întrucât nu avea niciun act de identitate şi nu putea, altfel, să participe la activităţi. Voluntarii noştri îl descriu ca pe un copil extrem de serios, cu o enormă dorinţă de a învăţa, ce nu se lasă până nu reuşeşte să termine ce i se dă de lucru“, ne mai spune Rodica Movilă.

Preşedintele asociaţiei regretă, totuşi, că, în ciuda numărului tot mai mare de copii care vin la centru, munca prestată este făcută numai cu voluntari, asta în primul rând din lipsa banilor. „Ştim că avem un drum anevoios de străbătut, dar, în aceşti trei ani de când ne ocupăm de copiii din zona Zootehnie-Mangalia-Pecineaga- Moşneni, am reuşit să organizăm o echipă de voluntari tineri şi donici să împărtăşească, cu cei mici, cunoştinţele pe care le au. De ce am ales să facem asta? Pentru că vedem în jur că toată lumea se plânge de tot şi de toate. Cei care rămân fără şcoală sunt cei care ar trebui să ne plătească, mai târziu, pensiile. Dacă, însă, vor fi lăsaţi în mediul din care provin, fără să fie sprijiniţi să îşi depăşească condiţia, vom deveni o ţară de asistaţi social. Aşa că, noi, am decis să investim în viitor, în copii, pentru că ei sunt cei ce nu se pot ajuta singuri“, declară Rodica Movilă.

Experienţa dobândită, de-a lungul anilor, i-a învăţat pe voluntarii Asociaţiei Umanitare Iulia Andreea Movilă că micuţii pot fi mai greu ajutaţi în cadrul familiilor din care provin. Au existat cazuri în care asociaţia a dus generatoare de curent familiilor cu mulţi copii, pentru ca, ulterior, să constate că situaţia lor era neschimbată. Părinţii vindeau, sub diferite pretexte, darurile oferite de voluntari.

Donaţiile primite de asociaţie sunt, de cele mai multe ori, de la persoane obişnuite, puţin potente financiar, dar dornice să îşi ajute semenii. „Tocmai de aceea avem responsabilitatea de a duce donaţiile şi de a le folosi acolo unde este, cu adevărat, nevoie, iar beneficiarii chiar apreciază gestul. Acesta este motivul principal pentru înfiinţarea unui loc unde noi să ajutăm direct copiii să înveţe, să scrie, să primească hăinuţe şi încălţăminte curate şi să mănânce o masă caldă“, conchide Rodica Movilă, preşedintele Asociaţiei Umanitare Iulia Andreea Movilă.

Cei care pot și, mai ales, doresc să îi ajute pe micuții din Pecineaga, o pot face în contul asociației: ASOCIATȚIA UMANITARA IULIA ANDREEA MOVILA, R081RZBR0000060018278876 (contact, Andreea Ser).

1 thought on “„Nu le putem spune „sărmanii copii“, ci trebuie să facem ceva, concret, pentru a le veni în ajutor”: Asociația Iulia Andreea Movilă vrea să înființeze o nouă bibliotecă pentru micuții de la țară

  1. Doresc sa donez pentru acesti copii in jur de 40 de carti beletristica, opere cunoscute .
    Si in plus sa organizez cateva din activitatile cu care ma ocup gen atelierul de bratari, cursuri supravietuire, jocuri indoor/outdoor, drumetii, activitati in natura, atelierul de aprin focul in functie de varsta si ce se potriveste pentru ei .

Comments are closed.